Valentin Krasnogorov

 

 

 

 

 

 

 

 

CUNOȘTINȚĂ FACILĂ

Легкое знакомство

Piesă în două acte

 

Traducere din limba rusă: Ananie IVANOV (ROMÂNIA). 2022

 

 

AVERTISMENT: Toate drepturile de autor sunt protejate de legislația internațională și aparțin autorului. Sunt intezise editarea și reeditarea, multiplicarea, reprezentarea publică, prezentarea specatolelor înregistrate pe internet, ecranizarea, traducerea în limbi străine, introducerea modificării textului piesei la punerea ei în scenă (inclusiv modificarea denumirii piesei) fără permisiunea scrisă a autorului.

 

Contacte:

Valentin Krasnogorov

WhatsApp/Telegram        +7-951-689-3-689

             (972)-53-527-4146, (972) 53-52-741-42

e-mail: valentin.krasnogorov@gmail.com         

site: http://krasnogorov.com/

     https://www.facebook.com/krasnogorov.valentin

 

Ananie Ivanov   (România)

ananieivanov@yahoo.com

 

 

 

 

 

 

 

© Валентин Красногоров

 

 

ADNOTARE:

Un bărbat și o femeie se cunosc seara târziu într-un restaurant de hotel, mai cu seamă că inițiativa acestei cunoștințe o are femeia. Este foarte greu de înțeles cine e această ciudată necunoscută: un fluture de noapte ori o subtilă căutătoare de aventuri. Bărbatul nu poate determina dacă îi place, se joacă ea cu el sau dorește pur și simplu să câștige. Dialogul retoric dintre cele două personaje reflectă atracția și respingerea reciprocă, singurătatea lor și strădania de a o depăși, dorința și temerea iubirii. Și rolul bărbătesc, Și rolul feminin.

 

 

 

 

 

 

 

Doi deasupra prăpastiei

Din prefața regizorului Leonid Heifetz la publicarea piesei

Multă vreme am tot amânat lectura acestei piese. Voiam s-o citesc cu ”capul limpede”. N-am reușit. Atunci m-am hotărât asupra celei mai simple variante: ”Voi citi începutul, iar după aceea pe bucățele și după posibilități”. Am început să citesc. Începutul ”s-a strecurat”. Trebuia să mă opresc. Dar mi-a apărut pofta să mai merg nițel… În general, stimatul cititor înțelege deja: am citit, cum se obișnuiește să se spună, dintr-o răsuflare.

Pentru mine este o minune. Mai bine zis, un fenomen rar. De mult n-am mai dat gata vreo piesă dintr-o lovitură. Și nu pentru că am îmbătrânit cu minte, deși, de atâta oboseală, firește, n-ai încotro. Predau la institut, repet la teatru… Dar iată că Valentin Krasnogorov a scris o asemenea piesă. Se poate afirma, o lucrare de mare maestru. Strălucitoare, din punctul de vedere al ”meseriei”. Deși, luând în considerație timpurile de azi, se poate considera un lucru rar. Cuvânt cu cuvânt, ”ochi la ochi, precum la croșetă”, cum se spunea odinioară. Unde-i acum o astfel de dramaturgie? Au!

Mă repet și insist: piesa este făcută de o manieră strălucitoare…Pentru executarea de maestru a dialogurilor bate o inimă caldă, fierbinte.

 

 

Pentru recenzii asupra piesei și asupra spectacolelor vezi:

http://www.krasnogorov.com/ Krasnogorov_rezenzii.htm.

 

Din ecourile spectatorilor acestui spectacol (http://www. afisha.ru/performance/201793/reviews și altele):

Am fost la premieră și m-am îndrăgostit de acest spectacol!!! Subiectul este apropiat și înțeles de fiecare, dar atingând cele mai sensibile coarde ale sufletului. Doresc foarte mult să-l mai văd o dată!!!

 

Am fost la premiera spectacolului ”Cunoștința facilă”. Am cunoscut această piesă al lui Valentin Krasnogorov cu ceva timp înainte. Și vreau să spun că spectacolul în regia lui Aleksandr Zaharenkov și în interpretarea Nataliei Lukeichevoy este 100% nimerire în modelele și ideea principală a autorului. Mulțumesc autorului, actorilor și tuturor acelora care au relații cu acest minunat eveniment!

 

Veselie, tristețe, întreaga retrăire, judecarea, îndârjirea, amărăciune, cunoaștere de sine, speranța… iată gama acelor simțiri, prin care vă va trece acest spectacol, autorii și eroii lui. Indiferența o lăsați acasă, dacă vă pregătiți să veniți la spectacol! Pentru toate acestea bravo și mulțumesc din tot sufletul!

 

Am avut fericita posibilitate de a fi la premiera spectacolului ”Cunoștința facilă”! Și o spun foarte sincer și din tot sufletul – anume FERICITA POSIBILITATE! Un spectacol despre care te gândești și a doua zi și-ți amintești peste o săptămână… El te oprește fără să vrei, te face să te gândești și să răzgândești, reevaluând unele lucruri din propria viață, din al cărui ritm nebun încetezi să remarci esențialul… Un uriaș mulțumesc regizorului pentru alegerea materialului, pentru munca deosebită!

 

Este o poveste de viață, în care există tot ce există și în viață: unele împletiri ale destinelor, puțină iubire, puțină amărăciune provocată de singurătate, puțină ironie, puțin umor și nițel speranță. Iar totul laolaltă – un minunat cocteil sclipitor, de care vrei să te bucuri fără să te rupi de scenă pentru nicio secundă. Și acestea nu sunt simple vorbe. Spectacolul durează o oră și 40 de minute, cu un scurt antract. Pe scenă sunt doar doi actori, însă aceștia joacă atât de minunat, încât nu te poți rupe nicicum.

 

Totul e doar dialog, care nu poate fi întrerupt! L-am ascultat într-o răsuflare! Mai ales întâia oară. Apoi a urmat și a doua oară, și a treia oară. Puterea unei femei deștepte și frumoase asupra unui bărbat este cu adevărat fără limite.

 

Întru-totul de acord! Dintr-o răsuflare! Vie, vitală, interesantă!

x x x

 

 

 

Și totuși, din nou – deși locul iubirii-l știam,

Deși știam cimitirul în care s-aude răsunetul trist

Și prăpastia groaznică, în care pierit-au destui,

Și totuși, iarăși și iarăși, plecăm amândoi

Sub umbra copacilor, și totuși, din nou ne-ntindem

Printre flori, de unde putem vedea cerul.

R.M.Rilke

(traducere din lb.germană în limba rusă: T.Silman)

 

 

 

 

 

PERSONAJE:

EL

EA

 

Actul întâi

 

Sala unui restaurant de hotel. Este seară târzie, iar restaurantul aproape pustiu. La o masă își termină agale cina un bărbat de vârstă mijlocie, citindu-și distrat un manuscris.

Ceva mai încolo, la o distanță de câteva mese, stă o femeie atrăgătoare, bine îmbrăcată, de o vârstă balzaciană. Ea își bea încet cafeaua. După cât se vede, bărbatul și femeia nu se uită unul la celălalt. Și totuși, pe neobservate, ea aruncă asupra lui priviri rare. Bărbatul, privind în sala restaurantului în căutarea chelnerului, îl cheamă, bătând cu cuțitul în pahar, în semn că ar dori să plătească și să plece.

Femeia, luând, se pare, o decizie, se ridică și se apropie de masa lui.

EA: Scuzați-mă, e liber?

Bărbatul își ridică capul, apoi se uită la sala pustie, după care o privește mirat pe Femeie.

EA: Am întrebat dacă locul este liber?

EL: Da, este liber.

EA: Aș putea să mă așez pe acest scaun?

EL (Își ia fără mare plăcere servieta de pe scaun): Da, poftiți.

Femeia se așază. Bărbatul se adâncește demonstrativ în lectura manuscrisului, făcând  adnotări. Femeia își agață de speteaza scaunului poșeta sa, își îndreaptă pieptănătura și se așază mai comod pe scaun. Se simte că ea se pregătește să stea mai mult timp.

EA: Scuzați-mă, aveți chibrituri?

E/L(Se oprește din lectură): Poftim?

EA: V-am întrebat dacă aveți chibrituri ori brichetă?

EL: Nu fumez.

EA: Vă protejați sănătatea?

EL: Pur și simplu nu fumez.

EA: Și bine faceți. Nici eu nu fumez.

EL: Atunci pentru ce ați cerut chibrituri?

EA: Eu nu le-am cerut. Am vrut doar să știu, dacă le aveți ori nu.

EL: Să admitem că nu le am. Ce va fi atunci?

EA: Nimic.

EL: Dar dacă le-aș avea?

EA: Tot nimic.

EL: Încercare de a lega o convorbire?

EA: Posibil.

EL: Considerați că nu a reușit.

EA: În general se crede, nici nu știu din ce motiv, că începerea unei convorbiri îi revine bărbatului.

EL: Dacă el vrea așa ceva.

EA: Dar dumneavoastră nu vreți?

EL: Eu nu vreau.

EA: Atunci nu ne rămâne decât să tăcem împreună.

Bărbatul încearcă di nou să citească manuscrisul. Femeia continuă să-l privească în tăcere.

EL(Pe un ton iritat se rupe din lectură): De ce v-ați oprit la mine? Ce vă trebuie?

EA: Nimic. Doar să vă tachinez puțin.

EL: Pentru ce?

EA: Nu știu. Pesemne din plictiseală.

EL: Mergeți și distrați-vă în altă parte.

EA: Dar dumneavoastră nu vă plictisiți? Sunteți nou-venit și, prin urmare, nu aveți ce face în acest oraș străin…

EL: Din ce ați dedus că aș fi nou-venit?

EA: Oare cine ar mai sta singur, seara târziu, într-un restaurant de hotel, cu servieta și ar citi un document trist?

EL: Și-mi propuneți să mă distrez?

Ea nu răspunde. El aruncă asupra ei, pentru întâia oară, o privire scrutătoare de lapicioare până-n cap.

EA (Urmărindu-i privirea, își îndreaptă poziția, își întinde umerii și-l întreabă cu o ușoară ironie, pozând nițel): Ei, cum arăt, vă plac?

EL(Recunoscând forțat): Nimic de zis.

EA: Mulțumesc. Poate, în sfârșit, facem cunoștință?

EL: Mulțumesc pentru propunere, însă eu nu sunt amator de cunoștințe facile.

EA: De unde ați mai luat că veți avea cunoștință facilă cu mine? Vă promit că, dimpotrivă, va fi una dificilă.

EL: Ea nu va fi defel.

EA: Numai că a și avut loc.

EL: Sub nicio formă. Nu vă cunosc și nici nu vreau să vă cunosc.

EA: De ce atât de dur?

EL: Pentru a pune punctul pe ”i” de la bun început. Duceți-vă și agățați-vă alt bărbat. (Cu gesturi

 hotărâte își bagă manuscrisul în servietă.)

EA: Dar dacă eu doresc să vă agăț tocmai pe dumneavoastră?

EL: Nu vă pierdeți vremea degeaba, nu veți reuși. Legăturile întâmplătoare – nu fac parte

 din stilul meu. Și apoi, trebuie să vă spun că-mi iubesc soția.

EA (Cu uimire jucată): Ce vorbiți? Un bărbat care locuiește la hotel, îi recunoaște unei femei că este însurat! Mai mult chiar: că-și iubește soția! Un exemplu rar de sinceritate și corectitudine.

EL: Luați-o cum vreți, însă eu sunt însurat și cu asta am spus totul.

EA: Cu ce ne poate încurca? Oare am făcut cea mai mică aluzie că ar trebui să vă căsătoriți cu mine?

EL: Deocamdată, nu. Dar judecând după sprinteneala dumitale, nu-i exclus că o vei face curând.

(Privește în sală.)Pe unde naiba o fi umblând chelnerul acesta?

EA (Așezându-se și mai comod în fotoliu.): Presimt că nu sunteți convins de fermitatea dumnea-

voastră și de aceea mă goniți.

EL: Ascultați-mă, vorbele dumneavoastră încep să mă plictisească teribil. În sală sunt nume-

roase scaune libere. De ce v-ați așezat tocmai lângă mine?

EA: Pentru că așa am vrut.

EL: După câte văd, nu e chip să scap ușor de dumneata, de aceea e bine să lămurim lucrurile:

sunt un tip exagerat de pretențios și nu mă încurc cu fetele de pe stradă. Nu ai nicio șansă.

EA: Preferați, desigur, pe cele corecte.

EL: Se înțelege.

EA: Dar după dumneavoastră ce e o femeie de stradă?

EL: Aceea care se vinde pentru bani.

EA: Prin urmare cele corecte le considerați astfel din motive economice?

EL: Nu mă înfuria.

EA: N-am s-o fac. Înseamnă că, după dumneavoastră, sunt una de pe stradă?

EL: Dar ce altceva?

EA: Oare mă leg de dumneata pe stradă?

EL: Pe stradă, în restaurant – care-i diferența. Important că se face pentru bani.

EA: V-am cerut cumva bani?

EL (Fără chef): Deocamdată nu.

EA: Spuneți-mi, dacă soția își înșală soțul pe gratis, e corectă?

EL(Nu știe ce să-i răspundă): Lăsați-mă în pace.

EA: Dar dacă voi petrece o noapte cu dumneata fără a primi un ban, voi fi corectă?

EL: V-am spus deja: lăsați-mi în pace.

EA: Într-un cuvânt: mă respingeți.

EL: Da.

EA: Și de ce?

EL: Mă tem că după o asemenea noapte înflăcărată va trebui să merg la doctor și atunci

 noaptea aceasta îmi va deveni cu adevărat de neuitat.

EA: În această chestiune, dumneavoastră vă temeți, de fapt, ori ați vrut să mă jigniți?

EL: De fapt, mă tem.

EA: Iar eu am crezut că vă reține de la ispită doar corectitudinea.

EL: Și corectitudinea.

EA: Foarte lăudabil. După cum scria cândva Horațiu: ”fugi de toate desfătările, căci prețul desfătărilor este suferința”.

EL (Nu-și poate ascunde uimirea): Pentru întâia oară întâlnesc o femeie de condiție ușoară

 care-mi citează din Horațiu.

EA: Vă întâlniți deseori cu asemenea femei?

EL: Asta mă privește.

EA: Dar i-ați văzut pe mulți ingineri citându-l pe Horațiu? Sau pe medici?

EL: La drept vorbind, puțini. De fapt, nu i-am văzut de loc. De unde aveți acest orizont atât de

larg?

EA: De la diferiți clienți. Printre ei se nimeresc să fie și intelectuali adevărați. (Vorbește răspicat.) Uneori, chiar cu grade științifice.

EL (Aruncă asupra ei o privire scrutătoare): Știți ceva despre mine?

EA: Se prea poate.

EL: După câte văd, cu dumneata trebuie să fiu foarte atent ce spun. Și nici nu vă băgați în

buzunar.

EA: Eu m-aș băga, dar n-am buzunare. Doar poșeta.

EL (Iarăși se uită cu atenție la ea.): Nu pot nicicum să vă pricep.

EA: Nici nu merită. Cruțați-mă.

EL: Oricum nu aduceți cu o prostituată obișnuită.

EA: Constat că aveți o experiență îndelungată. Neluând în seamă răceala, fermitate și dezgustul dumitale, știți pesemne de undeva cu cine seamănă prostituatele.

EL: Din filme.

EA: Nu fiți modest. Mai bine ați spune cum arată și cum se comportă fluturii de noapte.

EL: Nu știu. Probabil, cu mult mai dezghețate.

EA: Pesemne, ați vrut să spuneți ”cu mult mai provocatoare”. Să zicem, cam așa. (Își pune picior peste picior, își dezgolește un umăr, își ridică poala rochiei până la anumită înălțime și aprinde o țigară imaginară.) Seamănă.

EL (Schițează un zâmbet): Mă rog.

EA: V-ar place?

EL: Și da, și nu. Te și respinge… dar te și atrage.

EA: Vă mulțumesc pentru mărturisire sinceră.

EL (Îi toarnă din carafă): Puțină vodcă?

EA: Nu cumva în filme asemenea fete beau întotdeauna votcă? Eu rareori merg la cinema, dar am presupus că principala lor ocupație este cu totul alta.

EL: Nu vreți, nu beți. La drept vorbind, nici mie nu-mi place.

EA: Ei, și ce părere aveți cu privire la femeile cu profesii libere?

EL (Dă din umeri): Niciuna. Din moment ce există, înseamnă că unora le sunt necesare.

EA: Dar nu dumneavoastră.

EL: În niciun caz.

EA: Cu ce vă vor fi mâniat?

EL: Prin aceea că se dau la toți și fiecăruia.

EA: De ce n-ar oferi satisfacție acelora care le dorește? Aș spune chiar că aceasta este datoria noastră feminină. (Cu solemnitate ironică.) Doar Platon afirma la vremea sa că trebuie să trăim nu numai pentru noi înșine, ci, în parte, să aparținem societății, iar pe de altă parte – prietenilor.

EL: Oricum, sunteți bine pregătită.

EA: Viața – este cel mai bun făurar. Te pregătește în așa fel încât, fără să vrei, îți rupi gâtul sărind.

EL: Orice mi-ați spune, să te vinzi este amoral.

EA: Cu toții, într-un fel sau altul, ne vindem timpul nostru, serviciile noastre și munca noastră. După dumneavoastră, dacă femeia stă pe linia de montaj, își apleacă spinarea pe șantierul de construcții ori sapă pământul e mult mai moral. Doar cele asupra cărora sunteți atât de pornit nu lenevesc, ci muncesc. În America asemenea doamne sunt numite sex workers, lucrătoare cu sex șu ele sunt reunite într-un sindicat. În Germania ele sunt numite mult mai poetic – Freuden-mädchen – ”fecioarele bucuriei”. Pe când la noi, ele  sunt numite în fel și chip, nemaivorbind de expresii injurioase.

EL: În opinia dumneavoastră, ele nu merită asemenea vorbe?

EA: Atunci ce nume merită bărbații care se folosesc de serviciile lor?

EL: Ei, nici chiar așa, există o diferență.

EA: Se înțelege, există. Femeile de consumație publică măcar muncesc pentru un câștig. Pe când bărbații din lascivitate și desfrâu.

EL: Sper că nu mă aveți în vedere.

EA: Nu, nu pe dumneavoastră. Firește, nu pe dumneavoastră. Sunteți ireproșabil. (Se ridică și-și ia poșeta.) Eu, mă rog, nu vă voi mai plictisi prin compania mea. V-am necăjit nițel și-i destul. Manuscrisul vă așteaptă de mult. Toate cele bune.

EL: Stați… Încotro?

EA: Cred că v-am ascultat suficient.

EL: La drept vorbind, eu nu vă gonesc nicăieri.

EA: Dar cine punea punctul pe ”i” și căuta claritate?

EL: Ei, am fost oarecum dur.

EA: Și, cu adevărat, nu sunteți supărat?

EL: Nicicum. De ce aș fi? Mai mult chiar, trebuie să recunosc, mă simțeam destul de mâhnit

 singur. Pe stradă e o afurisită noapte de toamnă, frig și vânt…

EA: Așa că mergeți și vă culcați.

EL: La cameră de hotel? Acolo-i plictiseală mortală. Și apoi, oricum nu adorm.

EA: Vă chinuie insomnia?

EL (Dând din cap.): În general, da. Cronică.

EA: Atunci voi mai sta puțin cu dumneavoastră.

EL: Poate comandăm ceva?

EA: Nu-i nevoie, mulțumesc. Nu vreau să vă pun la cheltuieli.

EL: Buzunarul meu suportă așa ceva.

EA: Nu, vă mulțumesc.

EL: Atunci o cană cu cafea?

EA: Nu.

EL (Pune mâna pe carafă.): Poate, totuși, niște tărie? (Și, cum în loc de răspuns, ea îl privește

doar în tăcere, adaugă.) La urma urmelor, cine ești, de fapt, dumneata?

EA: Vedeți și singur – vânătoarea de bărbați.

EL: Asta se vede. Dar mai concret?

EA: Nu spun. Misterul îi conferă femeii atractivitate. Bărbatul dintr-o dată dorește s-o înțeleagă.

EL: Credeți?

EA: O știu. Altfel devine neinteresantă, precum un rebus dezlegat.

EL (Surâde.): Ce mistere puteți avea?

EA: Sincer, niciuna. Îți și vine să ți le închipui, pentru a deveni mai interesantă. ”Te-am văzut, însă misterul îți acoperea chipul”… Chipul meu este acoperit de mister?

EL ”Se uită cu atenție la ea.): Mister ori nu, dar eu nu te cunosc de loc.

EA: Foarte bine. ”Cine ești, nu te știu de fel, deși iubirea ne este în față”.

EL: În legătură cu iubirea noastră în față, nu cred.

EA: Ah, aveți dreptate: sunteți însurat. Dragoste cu altă femeie, chiar și pentru o noapte, vă este imposibilă.

EL: Pentru dumneata loialitate în căsătorie nu are nicio importanță?

EA: Dacă pentru dumneata este într-atât de importantă, atunci sunt de acord să mă căsătoresc cu dumneata pentru câteva ore.

EL: Pentru câteva ore?

EA: Dar cum altfel? Este cu mult mai interesantă, decât o viață întreagă.

EL: Dumneata n-ai nimic sfânt pe lumea această?

EA (Cu dispreț.): Las-o baltă. Prin cuvinte mari se acoperă, de regulă, fapte mărunte și intenții murdare. Și cu cât lucrurile arată mai jalnic, cu atât sunt cuvintele mai frumoase. Bărbații îți vorbesc cu însuflețire despre ochii tăi vrăjiți, asemănători stelelor, iar în timpul acesta îți bagă mâna pe sub poală. Fără să vrei devii realistă.

EL: Chiar credeți că toți bărbații sunt la fel?

EA: Cu bucurie aș crede altfel, însă…

”E trist acela, ce prevede,

Iar capul defel nu iși vede,

Și orice mișcare, orice zvon,

În tălmăcire rece n-are ton,

 Iar inima  mintea o răci

Fiindu-i interzisă orice uitare…”

Scurtă pauză.

EL: Dumneavoastră știți și versuri? De unde atâta erudiție?

EA: Ei aș, ce erudiție poate fi în asta… ”Evgheniy Oneghin” se învață doar la școală. Aceste versuri frumoase le știe orice fată romantică. (Schimbă tonul și zâmbește.) Scuzați-mă, a fost o melancolie de scurtă durată. Acum mi-a trecut. Sunt din nou pregătită să vă distrez, precum o gheișă japoneză.

EL: Cum te numești?

EA: N-are importanță. Oricum mâine dimineața ne vom despărți și nu ne vom mai vedea vreodată.

EL: Constat că tu ești deja convinsă de acest fapt.

EA: Că ne vom despărți?

EL: Nu, că va fi mâine dimineața.

EA: Atunci, când? Poimâine?

EL: Nu, astă seară. Ne ridicăm de la masă și ne vom face semne de rămas bun din mână.

EA: Rău e bărbatul care invită o femeia la cină, nesperând să ia cu dânsa micul dejun.

EL: Dar eu nu te-am invitat la micul dejun. Te-ai invitat singură. Spune…ți-mi, te ocupi

 realmente cu această profesie?

EA: Îmi place profesia mea și mi-a trebuit mult timp s-o însușesc. Nu mi-e rușine de profesia mea. În general, știți deja cine sunt și nu cred că merită să mai vorbim despre asta. Mai bine ați povesti despre dumneavoastră.

EL: Nu am ce povesti.

EA: De ce ? Bunăoară, ați vorbit cu mândrie că sunteți însurat. Iată, puteți povesti despre soția dumneavoastră.

EL: La ce bun?

EA: Aș vrea să vă cunosc gustul. Unei femei de pe margine îi este întotdeauna interesant să asculte despre femeia din centru.

EL (Fără chef.): Ce-ar fi de vorbit? Soția e soție.

EA: ”Soția e soție”. Ca la Cehov. ”Trei surori”. E blondă, e brunetă?

EL: Care-i diferența?

EA: Niciuna. Sunt curioasă. Aveți vreo fotografie?

EL: N-am. Și chiar dacă aș avea, n-aș arăta-o.

EA: Înțeleg. Pentru ce s-arăți chipul frumuseții de soție unei fătuci oarecare? Vă place de ea?

EL: Bineînțeles.

EA: În toate privințele?

EL: În toate.

EA: Și în cele intime?

EL: Mai cu seamă.

EA: Și n-ați vrea câteodată puțină diversitate?

EL: Nicicum.

EA: Nu cred. Asta contravine naturii bărbatului. Asta ar fi trebuit s-o știți, căci sunteți un biolog. Sau psiholog?

EL (Mirat.): De unde știi că aș fi… (Cu suspiciune.) Nu cumva mă urmărești?

EA (Râde de chipul lui surprins.): Știu să citesc după fața fiecăruia.

EL: Nu, vorbesc serios.

EA: Dacă e să vorbim serios –atunci după față. În plus, și după insigna prinsă de vesta dumneavoastră. ”Cea de a patra conferință internațională în domeniul psihologiei biologice”. Doar ați sosit aici pentru conferință?

EL: E corect.

EA: Și v-ați prezentat un o comunicare științifică.

EL: Da, m-am prezentat.

EA: În acest caz, ce vă spune psihologia biologică? Își dorește bărbatul diversitate ori nu?

EL (Încruntat.): În orice caz. Nicidecum cu unele ca dumneata.

EA: Vă mulțumesc, sunteți foarte amabil.

EL: Spun lucrurilor pe nume.

EA: Dar dacă tot spuneți lucrurilor pe nume, atunci trebuie să recunoașteți că aveți o căsătorie nu tocmai reușită.

EL: De unde ai mai scos-o și pe asta?

EA: După tonul cu care vorbiți, mai degrabă, nu vorbiți despre căsătoria dumneavoastră. Asta, în afara faptului că rareori întâlnești căsătorii fericite. Așa că, nu-i deloc greu să presupui.

EL (Cu răceală.): Păstrează-ți presupunerile pentru dumneata.

EA: A nimerit drept la țintă, de aceea v-ați și împotrivit.

EL: Te înșeli.

EA: Mă înșel? Mă bucur pentru dumneavoastră. Ei și cum trăiți cu această ”soție e soție”?

EL: Ca toți ceilalți.

EA: Chiar așa? Am priceput.

EL: Ce-ai priceput?

EA: ”Ca toți ceilalți” (Declamă batjocoritor.)

”Prietenii mei locuiau cu soacre,

Și cu neveste, leite cu aceste soacre,

Prea grase ori prea uscate,

Istovite, obișnuite, precum ploaia”…[1]

EL (Iritat): Ai face bine să păstrezi măsura și să nu te mai bagi în viața mea de familie.

EA (Cu ironie.): E sfântă.

EL: Sfântă ori nu, nu te privește.

EA: De ce v-ați supărat? Am citi pur și simplu niște versuri. Nici nu sunt ale mele.

EL: Scrii și versuri proprii?

EA: Se prea poate.

EL (Nepoliticos.): Nu mi-aș fi putut închipui că curvele pot fi romantico-poetice.

EA: După opinia dumneavoastră, romantico-poetice pot fi doar soțiile? Nu știam.

EL: Ascultă, vorbești cam mult. Mai bine taci și bei.

EA: Nu vreau. Nu-mi place vodca.

EL: Nu cumva ai contat pe șampanie?

EA (Schimbând tonul.): Am contat măcar pe obișnuita atenție. Atenția bărbatului în raport cu o femeie. A unui om în relațiile sale cu alt om. Eu nu v-am spus încă prețul meu, pe când dumneavoastră m-ați numit deja curvă. Și în plus, nu știu de ce mă tot tutuiți, deși eu mă adresez numai cu ”dumneavoastră”.(Se ridică.) Iar acum – adio. Nu vă voi mai deranja.(Îl lasă pe bărbat, se întoarce la masa sa și se așază.)

Pauza. Femeia, aflată la masa sa, își bea cu înghițituri rare cafeaua răcită. Bărbatul se ridică, apoi iar se așază, apoi scoate și deschide manuscrisul, însă treaba nu reușește de loc. Punând manuscrisul de o parte, el se îndreaptă cu pași hotărâți spre femeie și se așază alături de ea. Femeia îl oprește.

EA: Nu v-am permis să luați loc.

EL (Se ridică.): Mă scuzați. (Face doi pași înapoi, apoi iarăși se apropie de masă. Foarte

 atent.) Scuzați, aici este liber?

EA: Da, e liber.

EL: Pot să mă așez?

EA: Poftiți.

EL: Vă mulțumesc. (Se așază. Tace.) De ce ați plecat?

EA: Privit de departe, mi-ați părut un om inteligent. Iată că m-am hotărât să revin la aceiași distanță. Dar, din păcate, iluzia nu s-a mai repetat.

EL: Recunosc, am fost nițel cam dur cu dumneavoastră.

EA: ”Nițel.”

EL: Chiar foarte. Regret.

EA: Mă bucur să aud.

EL: Oricine ați fi, trebuia să mă comport politicos. Ați avut dreptate, punându-mă la locul

care mi se cuvenea. Nu v-am apreciat cum se cade de la început, comportându-mă fără

 precauție și fără îngăduința necesară.

EA: Iar eu am fost necuviincioasă, ceea ce-mi pare rău. Acum e plăcut să vă văd că vă comportați ca un adevărat bărbat. Considerați că am depășit momentul neînțelegerii.

EL: Trebuia să-mi cer scuze, însă, pe fond, lucrurile nu se schimbă. Profesiunea dumneavoastră

nu mă încântă de loc, iar de serviciile pe care le oferi nu am nevoie.

EA: Ce să-i faci, acum, că tot ne-am cerut scuze unul celuilalt, puteți să reveniți la cina dumneavoastră, precum și la munca neobișnuită pe care o faceți.

EL (Se ridică, dar nu pleacă.): De ce nu ne-am întoarce împreună la masa mea?

EA: Dar cu ce e mai bună masa dumneavoastră de a mea?

EL: Dar cu ce e mai rea?

EA: Vedeți, când o femeie se așază lângă un bărbat, acest fapt se consideră a fi imoral, ceea ce mi-ați și dat de înțeles  prin delicatețea care vă este proprie. Iar când un bărbat se așază la masa unei femei, începând chiar s-o acosteze, acest lucru este socotit absolut normal și nu lasă nicio urmă asupra nimănui. Așa că mai bine să rămân la masa mea. Aici, cel puțin, mă simt stăpână. Și nimeni nu poate afirma că mă leg de cineva.

EL: Cu alte cuvinte, îmi propuneți să mă așez eu aici?

EA: N-am spus așa ceva. Dar dacă îmi veți cere îngăduința de a vă așeza aici, nu vă voi refuza.

EL: Am priceput. Așadar, îmi permiteți ?

EA: Vă acord un timp de probă.

EL: Vă mulțumesc.

Bărbatul ia loc. Pauza lungă.

EA: Ei, de ce tăceți?

EL: Dar ce trebuie să spun?

EA: Dacă tot v-ați așezat lângă mine, e rândul dumneavoastră să mă distrați.

EL: Treaba asta vă iese cu mult mai bine.

EA: Mulțumesc. De altfel, nu cunoașteți toate posibilitățile de care sunt în stare. Cum spune o primadonă lăudăroasă dintr-un vodevil – ”întreaga voce o voi da diseară.”

EL: Sună foarte promițător.

EA: Promisiunile mele le țin întotdeauna.

EL: Permiteți-mi s-o spun din nou: sunteți o interlocutoare interesantă și-mi face plăcere să

discut cu dumneavoastră la discreție. Însă nimic mai mult. Prin urmare, dacă aveți în vedere să

obțineți vreo remunerație, atunci mai bine nu vă pierdeți timpul degeaba și vă căutați alt client.

EA: Vă comportați foarte ciudat. De obicei, bărbați vor, ca fără prea multe vorbe, să treacă direct la subiect. Dumneavoastră preferați să discutați și evitați să treceți la treabă.

EL: Ceea ce numiți dumneavoastră treabă, poate s-o facă orice prima întâlnită. Pe când să

poartă o discuție inteligentă și interesantă nu o poate face oricine. Ar fi mare păcat din partea

mea să scap o asemenea ocazie.

EA: Printr-o discuție inteligentă și interesantă înțelegeți, probabil, schimb de grosolănii.

EL: Eu vă pot explica de ce am fost dur. Simțeam că sunt luat la abordaj. Acest lucru nu mi-a

 plăcut și a trebuit să mă apăr. Dacă vom continua discuția noastră fără aluzii sexuale, eu mă

voi simți liber și, prin urmare, voi comenta cu dumneavoastră tot ce doriți, despre regi și despre

 varză.

EA: Spuneți-mi direct, ce anume vă deranjează la mine? Sunt urâtă? Plictisitoare? Neplăcută?

EL: Absolut nu.

EA: Atunci, care-i motivul?

EL: Ei, gândiți-vă singură, pentru care chestie m-aș arunca într-o aventură cu o femeie necuno-

scută? Ca aspect, sunteți atrăgătoare, nimic de zis. Tot ce-i posibil, ar fi plăcut să petrec o noapte

cu dumneavoastră, dar, este foarte probabil că a doua zi dimineața, când mă trezesc, nu voi mai

găsi nici bani, nici acte personale. Sau, pesemne, lucrați în tandem cu un partener, care pentru a-

mi lua portofelul este gata să-mi spargă capul.

EA: Ce om inteligent și precaut sunteți! Le prevedeți pe toate.

EL: Știu, în ochii dumneavoastră e un minus. ”E trist acela, ce prevede”…

EA: Dar de ce eu nu mă tem de dumneavoastră? Căci și dumneavoastră mă puteți jefui.

EL: Eu – pe dumneavoastră?

EA: De ce nu? Între altele, am asupra mea destui bani. Iată, priviți. (Deschide poșeta.)

EL (Privește în poșetă.): Oho! De unde atâția bani?

EA: I-am câștigat în ultimele patru zile. Partenerul dumneavoastră nu-mi va sparge capul pentru ei?

EL: Observ, sunteți bine plătită.

EA: Nu mă plâng. Dar nici munca nu-i ușoară. Și necesită calificare înaltă.

EL: Dacă nu-i un secret, cât luați?

EA: Nu vă faceți probleme, ne înțelegem.

EL: Nu vă întreb pentru mine, ci, așa, în general.

EA: Depinde de timp, de starea financiară a celui care comandă, de dispoziție mea și de mulți alți factori.

EL: Și, totuși. Cât luați?

EA: Dar cât nu v-ar părea rău?

EL: Nici un bănuț. Acest lucru nu-mi trebuie nici gratis. Mă interesez pur și simplu din curio-

zitate.

EA: Știți ce vă pot spune. Când, de exemplu, în Spania, o doamnă îi propunea unui bărbat o întâlnire, - fie și-n miezul unei nopți întunecate și într-un loc necunoscut – el mergea acolo fără să stea pe gânduri, neluând în seamă nici starea portofelului și nici pericolele pe care le poate înfrunta. Așa proceda un adevărat cavaler.

EL: Dar noi nu suntem în Spania și nici nu jucăm comedia cu capă și spadă. Noi ne aflăm în

Realitatea noastră mohorâtă de fiece zi, unde-i multă escrocherie, înșelăciune, criminalitate și

Severitate. Și apoi, nu-i vorba numai de precauția mea.

EA: Dar în ce?

EL: Dacă e să fiu absolut deschis, e plăcut să pun lingura în cașă, când aceasta este pusă într-o

farfurie curată și nicidecum într-o scuipătoare ordinară. Scuzați-mă, n-am vrut să vă supăr.

EA: Chiar dacă, probabil, n-ați vrut, dar m-ați ofensat. Însă nu prin cuvinte grosolane, nu – am avut parte de multe cuvinte de aceste fel din partea dumneavoastră, ci prin aceea că nu mă doriți de fel. Or, pentru o femeie nu-i ofensă mai mare decât să știe că nu este dorită.

EL: Vă rog, să lăsăm tema aceasta. Doar ne-am înțeles.

EA: Nu ne-am înțeles în nici un fel.

EL: Vă propune să discutăm despre altceva.

EA: Mai bine despre altceva să tăcem.

Pauza.

EL: Dacă tot nu vă place vodca, poate n-ar fi rău să comandăm șampanie?

EA: Nu acum.

EL: Dar când?

EA: Mâine dimineața.

EL: Dimineața de mâine nu va mai fi.

EA: Va fi.

EL: Nu va fi.

EA: Dar ce va fi. Doar noapte?

EL: Nu va fi nimic. Eu v-am spus doar – niciun așternut.

EA: Dar eu nici nu v-am promis așa ceva. În general, un bărbat însurat nu este predispus la așternut decât în două cazuri: fie că soția lui l-a vrăjit în așa fel încât el nu mai este atras de altele; fie că l-a înghețat într-atât încât l-a făcut să-și piardă apetitul pentru așa ceva. La care dintre aceste două posibilități avem de-a a face în situația dumneavoastră?

EL (Categoric.): Mi se pare că v-am rugat să nu vă mai legați de viața mea personală. Nu mai

 rostiți nici un cuvânt despre soția mea.

EA: Atunci despre ce vorbim?

EL: Despre orice, numai despre mine nu.

EA: Iar eu am chef să vorbesc tocmai despre dumneavoastră.

EL: Pentru ce vă trebuie așa ceva?

EA: Asta vă trebuie dumneavoastră. Sunteți nefericit. Nu aveți cui să vă deschideți sufletul.

EL: La mine totu-i în ordine.

EA: Și vă temeți de mine.

EL: Să mă tem de dumneavoastră?

EA: Da. Vă temeți să vă supuneți mie, dar și mai mult vă temeți să mă lăsați, să vă întoarceți în cameră și să rămâneți singur cu sine-însuți și cu insomnia. Iată de ce preferați să stați cu mine și-mi propuneți șampanie, deși în sufletul propriu mă disprețuiți profund. Mă disprețuiți și totuși mă doriți. Așa-i?

EL: Prostii.

EA: Este adevăr.

EL: În nici un fel, vă înșelați.

EA: Nu mă disprețuiți, ci mă doriți doar?

EL: Nu.

EA: Nu mă doriți, ci numai mă disprețuiți?

EL: Dumneavoastră sunteți uimitor de pricepută să tachinați și să vă agățați de orice cuvânt.

EA: Mă agăț, întrucât doresc să vă prind. Oare nu-i clar?

EL: Și recunoașteți acest fapt?

EA: Dar oare l-am ascuns? De la bun început v-am susținut aceasta. Pe când dumneavoastră vă temeți de mine.

EL: Eu nu mă tem de nimic. Pur și simplu îmi va fi neplăcut să mă trezesc dimineața cu o

femeie necunoscută.

EA: Și să nu știți cum să scăpați de ea.

EL: Eu nu am spus asta.

EA: Doar v-ați gândit.

EL (Tăios.): Nu vreau să vă ofensez, însă sunt nevoit să vă repet a zecea oară, că nu sunt dintre

 Aceia care își găsește satisfacție din dragoste cu plata la oră. Poate că sunt de modă veche, dar

 nu mă mai pot transforma.

EA: Nici nu trebuie. M-ați plăcut în acest fel.

Bărbatul scoate portofelul, scoate niște bani și-i pune pe masă.

EL: Iată, luați-i.

EA: Ce-i asta?

EL: Plata pentru timpul dumneavoastră pierdut. Trebuia să obțineți o retribuție, eu sunt gata s-

o ofer. Cu condiția să mă lăsați în pace.

EA: Vom analiza mai târziu acordul nostru.

EL: Nu, acum. Dacă e puțin, sunt dispus să plătesc mai mult. (Își deschide iarăși portofelul.)

EA: M-am obișnuit să-mi câștig banii pe cale cinstită, nicidecum să primesc ajutoare.

EL: Distrându-mă, i-ați câștigat mai cinstit decât în mod obișnuit. Nu vă ascund, aveam o

dispoziție proastă, m-ați ajutat să mă distrag puțin. Acum, ajunge… Basta! Luați-i și plecați.

EA (Obidită, cu sinceră dezamăgire.): Se vede că nu vă plac cu adevărat. (Tace.) Sau, poate, dimpotrivă, sunteți atras foarte mult de mine? Mă rog, pentru liniștire, mă opresc la varianta a doua.

EL: Mergeți cu Dumnezeu.

EA: Pentru ce mă goniți?

EL: Pentru că a început realmente să mi se pară că mă interesez de persoana dumneavoastră

mai mult decât se cade.

EA: Știți mereu cât vi se cade?

EL: Se înțelege. Cum se spune, bea, dar nu te îmbăta, iubește, dar nu te îndrăgosti.

EA: Trebuie să vă pun nota maximă pentru purtare.

EL: Perfect adevărat. Luați banii.

EA: Dacă-i voi lua, atunci numai dimineața.

EL: Admir perseverența dumneavoastră.

EA: Iar eu – caracterul dumneavoastră inflexibil.

EL: V-ați străduit foarte mult, dar ați pierdut.

EA: Atunci am pierdut amândoi.

EL: Se poate. Dar acum plecați.

EA: Trebuie să vă spun că eu stau la masa mea.

EL: Adevărat. Scuzați-mă.

Bărbatul se ridică hotărât, se întoarce la masa sa, bagă manuscrisul în servietă și se pregătește să plece. Femeia se ridică și se îndreaptă spre masa lui.

 EA: Scuzați, aici e liber?

EL (Iritat): Liber. Este liberă toată masa, întrucât eu mi-am terminat cina, iar acum plec.

EA: Prin urmare, pot să mă așez?

EL: Cum doriți.

Femeia se așază.

EL: De ce mai aveți nevoie?

EA: Să spuneți câteva cuvinte de rămas bun. Luați loc. Nu vă rețin.

EL (se așază.): Ei?

EA: Știți de ce am venit acum o oră la dumneavoastră?

EL: Bănuiesc.

EA: Nu, nu bănuiți.

EL: Ei bine, spuneți-o.

EA: Eu stăteam de mult timp de o parte și vă urmăream. Iar dumneavoastră nu v-ați uitat deloc spre mine. Desigur, nu eram necăjită – la urma urmelor, de ce trebuia să vă uitați la mine. Și, iată-mă că stau și stau, și deodată m-am gândit că veți pleca imediat, iar eu nu mă voi uita niciodată – niciodată la dumneavoastră. Mi-am închipuit chiar cum vă ridicați spre camera goală și am înțeles că de veți pleca, eu nu vă mai pot ajuta cu ceva. Și atunci m-am ridicat și m-am apropiat de dumneavoastră fără să mă gândesc în prealabil și fără să mă pregătesc la ceva anume. M-am apropiat pur și simplu.

EL (Surprins de mărturisirea neașteptată, tace o vreme, neștiind cum să reacționeze.): Nu știu

 ce-aș putea să răspund la cuvintele dumneavoastră.

EA: Nici nu trebuie să răspundeți. Uitați-le și gata.

EL: Recunoașteți că toate acestea le-ați închipuit acum.

EA: E posibil. Dar nu recunosc.

EL: Sunt convins că vi le-ați închipuit, însă, oricum, a fost plăcut.

EA: Atunci, pe asemenea notă, să punem capăt cunoștinței noastre neîmplinite. (Se ridică.)

EL: Sunteți o femeie ciudată.

EA: Mulțumesc pentru compliment. Mă voi strădui să-l merit.

EL: Deșteaptă, instruită, liberă în purtare, educație aleasă… Iar pe lângă acestea… Nu, sunteți

cu adevărat stranie.

EA: Dar oare e rău să fii straniu?

EL: Ei, nici chiar așa.

EA: E mai bine să fii precum toate celelalte?

EL: Mă rog.

EA: Dar să fii normal e atât de plictisitor! Dacă vă place plictiseala, n-aveți decât să vă plictisiți în continuare.

EL (Indecis.): Știți, m-am gândit la ceva… Poate urcăm, totuși, în cameră la mine, ce ziceți?

EA: Pentru ce? Doar sunteți modelul moralității.

EL: Să bem acolo o cafea.

EA (Arătând spre ceașca proprie de cafea.): Cafea se servește și aici.

EL: Ei, dacă nu cafea, atunci altceva.

EA (Cu surâs ușor.): Șampanie?

EL: De ce nu?

EA: Doar singur ați spus să nu contez pe ea.

EL: Atunci, ajunge-vă. Restaurantul oricum se închide. Așa că, într-un fel ori altul, va trebui să

plecăm.

EA: Plecați.

EL: Dar dumneavoastră?

EA: Eu rămân.

EL: De ce?

EA: Doar nu vă sunt necesară nici gratis. Mi se pare că așa ați spus?

EL: Cum așa – gratis? Sunt gata să plătesc.

EA: Având principiile pe care le-ați expus, veți face dragoste cu o femeie care se vinde?

EL: La urma urmelor, nu suntem obligați să facem dragoste.

EA: Atunci pentru ce mă invitați în camera dumneavoastră de hotel?

EL: Așa, să stăm de vorbă. Sunteți o interlocutoare interesantă… Știți multe versuri…

EA: Nu mă faceți de râs. Fiți cinstit cu dumneavoastră înșivă.

EL: Ei bine, știm amândoi despre ce-i vorba. Ce facem mai departe?

EA: Nu merg nicăieri cu dumneavoastră.

EL: Doar singură propuneați asta mai înainte…

EA: Nu-mi amintesc. Dar și dacă am propus, atunci trebuia să fiți de acord. Acum m-am răzgândit.

EL: Vă jucați cu mine precum șoarecele și pisica.

EA: Posibil. Mă tem, însă, să nu devină pisica șoarece.

EL: Nu vă pot înțelege. Doar nu de mult îmi spuneați asemenea cuvinte… În sensul că vă eram

pe plac…

EA: Da. Și nu mi le retrag. Însă nu am auzit asemenea cuvinte din partea dumneavoastră.

EL: Nu cumva doriți, în fond, să recunosc că vă iubesc?

EA: Și de ce n-ați face-o?

EL: Dar asta ar fi fost de-a dreptul ridicol!

EA: N-aveți decât să râdeți.

EL: D-abia ne-am cunoscut.

EA: În general, nu ne cunoaștem

EL: Inconvenientul acesta îl putem remedia.

EA: Presupun că nu sunteți adeptul unor cunoștințe facile.

EL (Dezamăgit): După câte văd, nu pot să vă  conving.

EA: Orice femeie poate fi convinsă.

EL: Posibil, însă eu nu știu cum.

EA: Să vă dau un sfat?

EL: Vreți să spuneți că ar fi o cale?

EA: Iată, mă invitați să vă citesc versuri. Pot să vă citesc chiar aici câte ceva pentru început. Rahmaninov are o romanță pe versurile lui Hugo. Se numește ”Ei răspundeau”. O știți?

EL: Nu. Aș prefera să obțin răspunsul la întrebarea mea.

EA (Întrerupându-l.): Ascultați până la capăt. Poezia aceasta al lui Hugo este destul de interesantă. În fiecare strofă, niște ”ei” necunoscuți pun o lungă chestiune emoționantă, la care alți ”ei” sau, mai precis, ”ele”, deoarece în originalul franțuzesc este folosită denumirea locului de genul feminin, așadar, ”ele” dau un răspuns simplu, neașteptat și foarte scurt.

EL: Sincer, nu prea înțeleg.

EA: Bine, ascultați numai un exemplu:

Întrebat-au ei: ”Cum putem trece,

Precum pescărușii albi, în bărcile zburătoare,

Ca străjile să nu ne ajungă?”

       (După scurtă pauză.)

”Trageți la rame!” – răspundeau ele.

EL: Toate acestea sunt foarte interesante, dar ce legătură au ele cu sfatul pe care doreați să mi-l

faceți?

EA: Iată și sfatul:

            

Întrebat-au ei: ”Cum putem atrage

Frumoase fără vrăji: pentru a le face

Să ne pice singure în brațe?...”

(Tace.)  

EL: Ei, și?...

EA:      ”Să iubiți!” – răspundeau ele.

EL:  Am priceput aluzia. Însă în cazul nostru nu poate fi vorba despre iubire.

EA: Adică, vreți să-mi propuneți să fac dragoste, fără iubire?

EL: Se poate spune și așa. Prefer ca relațiile noastre să se bazeze pe aspecte prozaice, fără

romantisme inutile.

EA (Foarte sec.): În acest caz nu aveți decât să vă adresați portarului, care, probabil, pentru o sumă modestă de bani vă va propune o fetiță pentru o noapte. La revedere. (Și, cum bărbatul nu se mișcă de la locul lui, ea repetă.) Am spus ”La revedere”.

EL: Mâine voi pleca cu avionul.

EA: Atunci adio.

Bărbatul revine încet la masa lui, ia portofelul, se îndreaptă spre ieșire, însă se reține lângă masa ei.

EL: Rămâneți?

Femeia nu răspunde.

EL: Veți vâna un alt client?

EA: Doriți să-mi recomandați pe cineva anume?

EL: Printre cunoștințele mele nu sunt amatori de asemenea aventuri.

EA: Se vede că nu prea vă cunoașteți bine amicii. Adio.

EL: Adio.

Bărbatul pleacă. Femeia rămâne singură. După câte se pare, este iritată și dezamăgită. În restaurant se sting pe rând luminile, semn că este ora închiderii. Femeia se uită la nota de plată aflată înaintea sa, pune banii pe masă și se pregătește să plece. În acest moment apare din nou bărbatul.

EL: Mai sunteți încă aici. Mă temeam că ați plecat.

EA: Ce vreți?

EL: Mi-am închipuit cum stau în camera de hotel singur cu mine însumi și nu m-am simțit

deloc confortabil. În asemenea minute năvălesc asupra mea niște accese de depresie, încât…

Într-un cuvânt… M-ați întrebat de ce vă invit în camera mea de hotel. Iată răspunsul: pentru a

nu fi singur acolo. Mă înțelegeți?

EA (Serioasă): Vă înțeleg foarte bine.

EL: Dumneavoastră m-ați provocat tot timpul, uneori chiar vă bateți joc de mine, însă, nu știu

de ce, îmi este foarte interesant să fiu în compania dumneavoastră. În orice caz, mai bine decât

singur. Și iată că vă rog: haidem la mine în cameră. Nu vă voi cere nimic și, oricum, vă voi plăti.

EA: Ei, fie. (Zâmbind.) Sunt o fetiță fără experiență și, deci, nu știu să mă opun.

EL (Nu-i vine să creadă în reușita sa.): Cu adevărat, sunteți de acord?

EA: Am spus doar da. Mi se pare că nu sunteți prea bucuros de asta. Aveți o înfățișare oarecum pierdută.

EL: Mai degrabă, fericită.

EA: Probabil că fericirea s-a prăbușit asupra-vă atât de neașteptat, încât nici n-ați apucat să săriți într-o parte pentru a vă apăra.

EL: Așadar, mergem?

EA: Să mergem. (Se ridică și-șu ia poșeta.) Așteptați-mă un minut aici, trebuie să-i plătesc ospătarului.

EL: Voi plăti eu pentru dumneavoastră.

EA: Nu trebuie chemat, voi merge singură la el. (Merge spre ieșire.)

EL: Vă întoarceți?

EA: Dar mă așteptați?

EL: Aveți îndoieli în privința mea?

EA: Dar dumneavoastră în privința mea?

EL: Am, desigur.

EA: Și bine faceți.

Femeia pleacă, lipsind, după părerea bărbatului, destul de mult timp. El o așteaptă cu oarecare neliniște, urmărind-o cu privirea. Femeia se întoarce.

EL: Despre ce tot șopteați cu ospătarul?

EA (Cu surâs ușor.): Ne-am citit unul altuia din versuri. Ați fost gelos?

EL: Se prea poate.

EA: Eu una sunt gata.

EL (Face câțiva pași, însă se oprește brusc.): Mi s-a făcut deodată teamă.

EA: Și mie.

EL: De cine vă este teamă. De mine?

EA: Nu. De mine însămi.

EL: Și eu de mine însumi. Ei, mergem.

EA: Mergem.

 

 

 

 

Actul doi

 

Camera de hotel. Intră un Bărbat și o Femeie. Amândoi se simt oarecum stingheri.

 

EL: Ei, cum vi se pare?

EA: Cum să spun?... Într-un hotel, chiar unul bun, mereu dai de o atmosferă sterilizată. O măsuță, grupul sanitar, patul… Nu te poți simți ca acasă.

EL: După câte înțeleg, vi s-a întâmplat să fiți deseori prin hoteluri. Particularitatea profesiei.

EA: Posibil. Și atunci?

EL: Nimic.

EA: Atunci pentru ce mai punem întrebări fără rost?

Pauza. Bărbatul vrea s-o îmbrățișeze pe Femeie, însă ea îl evită.

EL: Ce-i cu tine?

EA: Nimic.

EL: Nu înțeleg – oare nu ne-am înțeles în toate privințele?

EA: În general nu ne-am înțeles deloc. M-ați rugat, eu am venit.

EL: Sper că nu vei încerca să mă convingi că sunt al doilea bărbat.

EA: Nici nu mă gândesc.

EL: Ei, drăcie! Și ai avut mulți?

EA: Suficienți.

EL: Avem experiență, cum s-ar spune?

EA: Destulă.

EL: Îmi împărtășești și mie?

EA: Iarăși am trecut la ”per tu”.

EL: În așternut nu se adresează unul celuilalt cu ”dumneavoastră”.

EA: N-am ajuns încă în așternut.

EL: Dar vom fi curând. (Vrea s-o îmbrățișeze.)

EA (Evită îmbrățișarea lui, foarte sec.): Ați luat de bun faptul că din moment ce am fost de acord să vin aici, vă puteți permite să fiți mai puțin ceremonios cu mine?

EL: Nu trebuie să vă prefaceți că ați venit în camera de hotel al unui bărbat doar pentru a bea

ceai cu el.

EA: Bineînțeles că nu pentru a bea ceai. Noi doi vom bea șampanie.

EL: Încetați cu glumele. De unde mai pot procura șampanie la ora asta? (Iarăși încearcă să

Îmbrățișeze pe Femeie.)

EA (Nu reacționează de fel la îmbrățișarea lui. Rece.): Nu redați pasiunea.

EL: Nici nu încerc. Pe un bărbat îl atrage la o nouă femeie nu pasiunea, ci curiozitatea.

EA (Sec.): Satisfaceți-vă curiozitatea fără ajutorul mâinilor. Bunăoară, îmi puneți întrebări, iar eu voi răspunde.

EL: Înseamnă că ați venit doar pentru a sta de vorbă? Aici, în camera de hotel?

EA: Se înțelege. După dumneavoastră, e mai bine să stai de vorbă pe stradă, în frig, ploaie și vânt? (Cum el continuă să o țină în îmbrățișarea sa, ea continuă.) Dacă nu mă lăsați numai-decât, voi pleca imediat.

Bărbatul o lasă pe Femeie. Pauza.

EL: Dacă veți continua cu aceste capricii, atunci de ce ați mai venit aici?

EA: Poate pentru că m-am simțit singură. Ca și dumneavoastră.

EL: Ce știi dumneata, un jalnic fluture de noapte, ce înseamnă singurătatea? Despre adevă-

rata singurătate, când n-ai cui spune un cuvânt, n-ai cui deschide sufletul, n-are cine să te înțeleagă și cui să te destăinui? Când te simți singur, chiar dacă te înconjoară oameni, chiar dacă alături de tine doarme un om chipurile apropiat, dar în fapt un om străin?

Femeia nu răspunde. O pauză lungă.

EL: Ei, ce facem? Vom continua să ne uităm unul la celălalt?

EA: Liniștiți-vă și luați loc.

EL: Nu te înțeleg.

EA: De aceea eu vă înțeleg foarte bine. Dumneavoastră pur și  simplu nu aveți încredere în propriile puteri și nu știți cum să vă comportați. De aceea sunteți mereu aruncați de la sfiiciune la dezinvoltură, pe care o considerați drept îndrăzneală.

EL: Așa este, iertați-mă.

EA: Iar dacă nu vă veți comporta cum se cuvine, eu voi pleca.

EL: Ce fel de joc nou ați pus la cale?

EA: E continuarea celui vechi. Doar că, precum în fotbal, după pauză schimbăm porțile. În restaurant doream să vă câștig eu, acum trebuie să mă câștigați dumneavoastră. Arătați-mi, ce sunteți în stare.

EL: La drept vorbind, nu mă pricep deloc.

EA: Am observat aceasta.

Pauza.

EL: Îmi vine greu să reiau discuția cu dumneavoastră. Nici până acum nu mi-ați spus cum vă

 numiți

EA: Dacă vreți, puteți să mă numiți Vera. Ori Nadejda. Sau Liubov.

EL: Iar de fapt?

EA (Nu răspunde la întrebare; se apropie de fereastră.): Ce vreme urâtă este afară…

EL (Se apropie de ea, uitându-se prin fereastră.): Într-adevăr, e rece și urât… Nu prea se leagă

întâlnirea noastră.

EA: Nu vă faceți probleme, avem în față o noapte întreagă. Totul se poate schimba.

EL: Promiteți?

EA: Sper. Depinde de dumneavoastră.

EL: Dar de ce nu mă întrebați de numele meu?

EA: Pentru că îl știu.

EL (Înfrânt.): De unde?

EA: N-are importanță. Doar că nu mă pot decide în privința modului de a mă adresa. Să vă numesc Serioja, e cam devreme; iar ”domnul Odințov” sună oarecum formal.

EL: Alegem calea de mijloc. Puteți să mă numiți Serghei.

EA: Sper să obțin dreptul la o adresare mult mai intimă.

EL: Cum ați aflat, totuși, numele meu? (După un timp de gândire.) Poate jos, la administrator?

EA: N-are sens. Am aflat și gata.

Se aud ciocănituri ușoare în ușă.

EL (Mirat.): Ciocănituri în ușă sau mi s-a părut?

EA: Nu, nu vi s-a părut.

EL (Neliniștit.): Cine ar putea fi?

EA: Deschideți și aflați,

EL: Nu o voi face.

EA: Vă temeți că m-ar putea vedea în cameră? Fiți liniștit, nu mai e poliția de moravuri.

Șovăind, Bărbatul pleacă. Se aude un zgomot înfundat, niște voci, apoi zgomotul ușii închise. Bărbatul reapare trăgând înaintea sa un cărucior pe care se poate vedea cu ușurință căldarea cu șampanie la gheață, pahare și gustări ușoare. Bărbatul are o înfățișare plină de nedumerire.

EL: Iată… Șampania… Trimisă de la restaurant. Chelnerul a refuzat să-mi ia banii. Spunea că

totul e plătit. Tare ciudat. Doar n-am plătit nimic.

EA: Nu-i nimic ciudat. Dar de la Cel-de-Sus.

EL (Înțelegând.): Iată pentru ce l-ați căutat pe chelner…Mă faceți să roșesc. Așa ceva trebuia

s-o fac eu, însă nu mi-a trecut prin cap. Sunt un măgar.

EA: Încercați pe viitor să aveți în vedere. (Își ia poșeta și se îndreaptă spre ieșire.)

EL: Stați, încotro?

EA: Stați liniștit, mă întorc imediat.

EL: Sigur vă întoarceți?

EA: Nu cumva credeți că vreau să rămân fără șampanie? (Iese.)

Bărbatul, neștiind ce să creadă, se tot uită pe coridor, își scoate sacoul, apoi îl îmbracă, după care se îndreaptă spre ușă, timp în care Femeia se întoarce. Este îmbrăcată într-o rochie de seară, iar în mâini ține o cutie și un buchet de flori.

EL (Bucuros și uimit.): Unde și cum ați reușit să vă schimbați atât de repede?

EA: M-am decis să vă trezesc din nou curiozitatea. (Privind camera.) Ei, ce faceți? De ce nu-i nimic pregătit?

EL: Dar ce trebuia să pregătesc?

EA: Cât sunteți de neîndemânatic. Haidem să mutăm măsuța aici.

Ei mută măsuța în mijlocul camerei de hotel.

EA: Acum turnați apă în vază.

Femeia scoate din cutie o față de masă, cu care acoperă măsuța, scoate din aceiași cutie șfeșnicul și lumânări. Bărbatul, aducând vaza cu apă, pune florile în ea, apoi o ajută pe Femeia să ia din cărucior sticla cu șampanie, pe care o pune pe măsuță, alături de tacâmuri și gustările reci. Femeia pune vaza cu flori în mijlocul măsuței și aprinde lumânările. Acum masa a căpătat cu totul un aspect sărbătoresc.

EL: De unde ați făcut rost de toate astea? Doar ați lipsit vreo două minute. Și de unde ați luat

rochia aceasta?

EA: Secret.

EL: Toată sunteți un secret total. Și de unde sunt florile?

EA: Din pădure. Ce era să fac, dacă dumneavoastră nu v-ați preocupat de toate acestea?

EL: Sunteți o femeie rară.

EA: Se vede că înainte nu prea v-a mers cu femeile. Stingeți lumina.

EL: A devenit confortabil și frumos. Eu unul n-aș fi reușit.

EA: Dumneavoastră priviți întâlnirea noastră ca pe o afacere, iar eu aș dori să arată ca o revedere. Ei? Sunteți doar stăpânul. Poate mă invitați să iau loc la masă și să desfundați sticla?

EL: Toate le-ați pregătit dumneavoastră, iar eu mă simt ca un oaspete.

EA: Atunci voi lua loc fără invitație.

Femeia ia loc. Bărbatul desfundă sticla de șampanie și toarnă lichidul în pahare.

EL: Mi-ați pregătit o veritabilă sărbătoare.

EA: Să bem pentru aceasta. ”Astăzi avem prima sărbătoare-mpreună și se numește despărțire”.

Beau.

EL: Trebuie să recunosc că, atunci când o vreți, sunteți foarte fermecătoare.

EA: Îmi doresc aceasta mereu, numai că nu reușesc întotdeauna.

EL: Reușiți, credeți-mă. (Iarăși vrea s-o îmbrățișeze.)

EA (Evită liniștit îmbrățișarea lui.): Dacă nu știți unde să vă țineți mâinile, atunci turnați niște șampanie. Paharul meu e gol, nu vedeți?

EL (Revine la locul lui și umple paharele.): Pentru ce bem acum?

EA (Dă din umeri.): Pentru iubire. Pentru reușita noastră. Pentru întâlnire. (Cu zâmbet ușor.) Sau puteți să beți, stând în picioare, pentru femeile frumoase. Doar ne sunteți un neîntrecut iubitor și cunoscător al părții feminine.

EL: Dacă-i pe așa… Vă propun să bem la bruderșaft.

EA: Nu face… Adresarea la ”per tu” între oameni care abia s-au cunoscut nu-mi place. Bunăoară, cel situat într-o poziție superioară se consideră îndreptățit să se adreseze astfel celor mai jos situați. Deseori acest fapt nu constituie semn de apropiere, ci dovadă de familiarism și bădărănie. (Privindu-l pe Bărbat.) Și nu-i nevoie să umblu departe după exemple.

EL: Primesc reproșul dumneavoastră. Numai că acum acest ”per tu” va fi altul, decât cel

de dinainte. Nicidecum disprețuitor, ci unul prietenesc. Și va fi reciproc. Sunteți de acord?

EA: Să așteptăm puțin. Nu a venit timpul pentru așa ceva. Fiindcă veni vorba de acel ”per tu” disprețuitor. După câte înțeleg, nu va făcut plăcere că m-am așezat la masa dumneavoastră și,

vorbind direct, am devenit lipicioasă.

EL: Vorbind deschis, nu prea arăta frumos.

EA: Cum v-ați exprimat mai înainte, friza imoralitatea. După opinia dumneavoastră, astfel se comportă numai anumite femei bine știute.

EL: În general, da.

EA: Dar dacă nu aș fi fost eu, iar dumneavoastră v-ați fi așezat lângă mine, ați fi început să-mi spuneți complimente și să mă invitați să petrecem o noapte împreună, toate acestea ar fi fost morale?

EL: Cum să spun?... Da, ar fi fost morale.

EA: De ce?

EL (Dând din umeri.): Cineva trebuie să arată inițiativă, altfel neamul omenesc piere.

EA: Să arată inițiativă? Minunat. De ce n-aș fi eu? Când am deschis discuția cu dumneavoastră la restaurant, ați considerat a fi desfrânare. Dar dacă aș fi încercat să vă și îmbrățișez, cum ați încercat acum cu mine? Ce ați fi gândit atunci despre mine?

EL: Fiecare joc are regulile sale.

EA: Rezultă, că în acest joc femeilor li se permite să fie doar vânatul, nicidecum vânător. Asemenea reguli eu nu le recunosc.

EL: Și femeile vânează. Doar că folosesc procedeele proprii.

EA: Să lăsăm glumele astea. Văd că toate discuțiile despre egalitatea sexelor, despre preceptele demult învechite, despre libertatea sexuală și așa mai departe, nu fac nici cât o ceapă degerată. În fapt, morala rămâne neschimbată, și anume: bărbatul poate totul, iar femeia – foarte puțin. Ea trebuie să stea modestă, lăsându-și privirile în jos și să aștepte momentul când se vor interesa de ea. Iar dacă eu nu accept asemenea morală, mă vor considera cine știe ce. Așa-i?

EL: Așa și nu tocmai.

EA: Atunci de ce, de cum vine vorba despre moralitate, imediat se așteaptă din partea femeii modestie, curățenie, pudicitate și altele asemenea? De ce nu se cer aceleași lucruri și de la bărbați? Pentru ce, ca să mă exprim într-un stil bombastic, sunt femei decăzute, însă nu sunt și bărbați decăzuți?

EL: După părerea dumneavoastră, normele de comportare pentru femei au fost concepute de

 niște bărbați pe cât de răi, pe atât de netrebnici. Doar că regulile acestea sunt fondate de natura

însăși. Apropos, tocmai despre așa ceva a fost vorba la conferința de azi.

EA: În materie de psihologia biologică? Mi se pare că așa se numește specialitatea dumnea-vostră? Și nu v-ați plictisit?

EL: Asta-i bună! (Devenind vioi.) A fost strașnic de interesant. Și, știți în ce constă esența

acestei teorii. Chestia e, că psihologia noastră, reprezentările noastre despre ceea ce este permis

și ceea ce este interzis, despre bunătate și răutate… (Se întrerupe.) Scuzați-mă, toate acestea vă

 plictisesc cu adevărat.

EA: Cum așa? Continuați.

EL: Nu, acestea sunt interesante doar pentru mine. Pentru dumneavoastră ele vor fi groaznic de

speciale și neînțelese.

EA: Ce ar fi aici de neînțeles? (Pe tonul unui lector foarte serios, dar cu licăriri ironice în ochi.) Mi se pare că ați vrut să spuneți că psihologia noastră, că reprezentările noastre despre cele interzise și cele permise, despre bine și rău se formează din cea mai timpurie copilărie sub influența familiei, a școlii, a educatorilor, a celor de aceiași vârstă, a cărților, filmelor, a obiceiurilor și tradițiilor naționale,  pe scurt – a mediului nostru social. Drept rezultat se formează psihologia, impusă de societate sau, altfel spus, psihologia socială.

Bărbatul o ascultă cu uimire crescândă. Femeia continuă. Vorbele ei curg liber și firesc.

EA: Dar omul nu este doar o creatură inteligentă, el este și un animal, cu natura sa biologică. El are din naștere instincte naturale, dorințe și temeri. Presiunea asupra psihologiei naturale a omului prin educație și viață în societate conduce la tot felul de complexe și chiar dezordine sufletească. Aceste aspecte au fost studiate pe îndelete în lucrările capitale ale lui Fox, Kislevskiy și Zarembo.

EL (Explodează.): Ascultați-mă, naiba să mă ia, ce poate să însemne toate astea?

EA (Cu voce nevinovată.): Ce anume?

EL: Doar este cuprinsul raportului meu. Aproape cuvânt cu cuvânt!

EA: Adevărat? Cine ar fi putut să creadă?

EL: Încetați cu prostiile! Cine sunteți de fapt?

EA: Doar mă știți deja – o fată cu moravuri ușoare.

EL: Lăsați-o baltă! Ați fost la conferință? De ce nu v-am văzut? Sunteți psiholog?

EA: Orice femeie este un psiholog în felul ei.

EL: Înțelegeți doar foarte bine că am în vedere profesia. Dacă nu sunteți psiholog, atunci biolog?

EA: Nu.

EL: În general, nu mai înțeleg nimic. Cine sunteți, ce profesie aveți? De unde aveți cunoștințe

de limbi străine? Și de unde cunoașteți lucrările mele? Sunt încredințat că mă spionați, dar pentru

ce?

EA: Vă asigur că nu vă spionez. Pur și simplu mă interesează persoana dumneavoastră.

EL: Nu, aici e ceva ciudat. Mi se pare că se ascunde o taină…

EA: V-am spus deja că orice taină este grea până în momentul când îi afli secretul. Atunci, ele ni se par groaznic de simple și ne produc profunde dezamăgiri.

EL: Un lucru mi-e deja foarte clar – nu sunteți o fată de pe trotuar. Pentru asta sunteți prea

educată și deșteaptă.

EA: Și femeile educate sunt nevoite să-și câștige existența.

EL: După voce îmi păreți cunoscută. Nu ne-am mai întâlnit și altădată?

EA: Nu. Vreau să cred că dacă ne-am fi întâlnit, atunci cu siguranță m-ați fi amintit.

EL: Așa este.

EA: Încetați să vă mai chinuiți mintea cu misterul meu inexistent. Mai bine să continuăm polemica noastră.

EL: Dar mai întâi să bem. Pentru întâlnirea noastră.

EA: Pentru întâlnire am băut deja.

EL: Nu, am băut pentru despărțire. Toastul dumneavoastră nu a fost reușit, așa că trebuie să-l

refacem.

EA: De acord.

Ciocnesc și beau.

EA: Dați-mi farfuria, doar trebuie să am grijă de dumneavoastră. (Pune gustarea în farfuria lui.)

EL: Mulțumesc.

EA: Așadar, despre ce polemizam? E foarte important pentru mine.

EL: Dar oare noi am polemizat? Despre ce?

EA: Vă pregăteați să-mi explicați motivul pentru care vă puteți permite să vă alegeți femeia care vă place, ia eu nu pot alege bărbatul.

EL: Nu-i chiar așa. Bărbatul alege, însă femeia este îndreptățită să fie ori să nu fie de acord cu

alegerea lui. De aceea, într-un final, alege și ea.

EA: Dar alegerea aceasta nu este egală. Să ne închipuim că la un bal au venit o sută de doamne și o sută de cavaleri, dintre care cinci cavaleri au hotărât să mă invite pe mine. De fapt, am obținut posibilitatea  de a alege pe unul din cinci. Însă acești cavaleri aveau posibilitatea de alege din o sută de doamne!

EL: După câte se vede, natura știa ce face: într-un fel sau altul, fiecare își primește perechea sa.

EA: Nu toți.

EL (Tace.): Într-adevăr, nu toți.

EA: Și nu întotdeauna asemenea pereche devine reușită.

EL: Și asta e adevărat.

EA: Înseamnă că aveți în vedere că femeia trebuie să fie întotdeauna vioară, nicidecum arcuș?

EL: Problema nu stă în ceea ce cred ori nu cred eu. Așa este clădită lumea, pur și simplu.

EA: Dar de ce?  Oare femeia nu are dreptul să-și caute fericirea și să-l obțină chiar? Oare femeile și bărbații nu sunt egali?

EL: Egalitate în drepturi nu înseamnă solitudine. Motanul și pisica se pot considera egali din

punct de vedere juridic, însă biologic sunt diferiți și se comportă ca atare. Același lucru este și la

oameni. Fizic, femeia nu-l poate lua pe bărbat, să-l stăpânească. Întotdeauna el este acela care o

stăpânește, iar ea i se predă. Iar de aici diferite norme de comportament: el alege, iar ea așteaptă

să fie aleasă.

EA: Cât de profesional reflectați. Reiese că femeia nu poate căuta singură?

EL: Nu ea trebuie să caute, ci ea trebuie găsită. Iată de ce cel mai important motiv de compor-

tament al unei femei este acela de a fi atractivă.

EA: Dar poate că aceasta nu este o lege a biologiei, ci o chestiune de educație și tradiție?

EL: La toate popoare tradițiile sunt diferite. Dar pretutindeni vedem același lucru: bărbatul o

caută pe femeie, o alege, o dobândește, o cumpără, o ia cu sine. Nicidecum altfel. După cum se

știe, în general se întâmplă ca bărbatul s-o urmărească pe femeie până când ea nu-l prinde în

laț.

EA: Este o glumă veche.

EL: Și cu toate acestea, a te lupta de una singură împotriva moralei general acceptate este lipsit

de speranță și lipsit de noimă. Și dacă tot vei merge împotriva propriei naturi biologice, vei

ajunge inevitabil la nevroze și stress, ceea ce se și observă la majoritatea dintre noi.

EA: Inclusiv la dumneavoastră?

EL: De ce aș fi o excepție? Mai bine am opri această discuție.

EA: Mă rog. Eu v-aș invita chiar la un dans, dar mă tem că nu știți să dansați.

EL: De ce nu m-aș pricepe? Dansez. Puțin mai rău decât un urs, însă, indiscutabil, mai bine

decât un elefant.

EA: Atunci, poate, încercăm? (Îl trage de mână, invitându-l la dans și fac împreună câțiva pași.)

EL: Nu, nu face. Rămâneți fără picioare.

EA: Și dumneavoastră aveți probleme, deși sunteți un mare teoretician în materie de sex. Dar cum stau treburile sub aspect practic?

EL: În practică tot timpul meu este ocupat cu muncă. Restul mă interesează prea puțin.

EA: Dar soția? Dar soția iubită? (Adaugă nu fără malițiozitate.) Care vă place sub toate aspectele.

EL: Nu am copii.

EA: Poate nu aveți nici soție?

EL: Ei, dacă-i pe adevăratelea, la ora această nu am nici soție.

EA: ”La ora această” – înseamnă acum, când vă aflați la hotel?

EL: Nicidecum. De doi ani sunt despărțit.

EA: Însă, firește, aveți o prietenă dragă.

EL: Nu am nici prietenă.

EA (Sincer mirată.): Cum așa? Un psiholog ar numi situația această ca fiind o întâmplare dificilă.

EL: Nu-i nimic rău, precum credeți. Este cu mult mai rău.

EA: Ce s-o fi întâmplat cu dumneavoastră?

EL: Nimic deosebit. O istorie trivială.

EA: Atunci povestiți-mi-o.

EL: Mai bine să bem.

El umple paharele, ciocănesc, beau.

EA: Iar acum povestiți.

EL: La drept vorbind, nu-i nimic de povestit. M-am însurat când mi-a venit sorocul. Pe atunci

eram tânăr și prost. Mai bine zis, nu într-atât de tânăr, pe cât de prost.

EA: Ei, și ce a urmat?

EL: Într-o dimineață m-am trezit și am înțeles că nu am ce vorbi cu dânsa. Aveam interese

comune numai în așternut, or, și acelea se ofileau cu fiece zi. Și, în loc să remediem imediat greșeala aceasta, am început să chinuim unul pe celălalt.

EA: Într-adevăr, o istorie trivială. Dar de ce s-a petrecut astfel?

EL: Bărbatul întotdeauna se obosește de la căsătorie. De la necesitatea de a fi în fiecare zi

împreună. De imposibilitate de a intra în sine. De la conștiința faptului că este legat. Femeilor

le place să ne țină din scurt, neînțelegând că pe cât este mai scurtă această legătură, pe atât noi

vrem să ne rupem de ea.

EA: Păi dumneavoastră ați reușit totuși să vă rupeți?

EL: Da. Ne-am despărțit.

EA: Asta-i tot?

EL: Nu. Mai târziu am devenit mai vârstnic, însă și mai prost. M-am însurat a doua oară.

EA: Presupun, că de data asta v-ați ales pe aceea care vi se potrivea?

EL: Cum să vă spun? După prima căsătorie, mă cam feream de femei. Însă dânsa m-a citit

cumva. Și iată, bunăoară, cum stă chestiunea cu privire la cine pe cine alege.

EA: Pentru ce v-ați însurat cu ea?

EL: Dar pentru ce ne însurăm, în general? După părerea dumneavoastră, din cauza înrudirii

Sufletești? Din dorința de a nu ne despărți toată viața și a muri într-o zi? Nicidecum. Din

prostie. După voința întâmplării. Din cauza taliei subțirele și a unei bluze frumușele.

EA: Și cum s-au terminat toate astea?

EL: Timp de circa doi ani, femeia mă înșela cu un neica nimeni, ia eu am gonit-o. De fapt, pentru a fi mai exact, a trebuit să plec eu, iar cea mai mare parte a bunurilor u-au rămas ei.

EA: Ați iubit-o mult?

EL: Nu, nu prea. Mai degrabă, nu. Dar asta a fost pentru mine o lovitură grea.

EA: De ce, dacă tot nu o iubeați?

EL: Ei, știți… Să vii acasă și să-ți găsești nevasta în pat cu altul…

EA: Vă înțeleg cu mult mai bine decât vă închipuiți… Și suferiți până azi?

EL: Acum, nu. Însă mă strădui să mă țin departe de femei. M-am ars deja de două ori, îmi

ajunge. Cum se cântă într-o romanță, nu mai cred în iubire.

EA: Cu femeile se întâlnesc și fără iubire, pur și simplu așa… Din comoditate.

EL: Mă tem. E suficient să te prindă un minut cu gura cască, că te-ai dus. Ești pierdut. Iar

despărțirea de ele este foarte grea. Femeile știu că ne sunt necesare din punct de vedere

fiziologic și se folosesc de aceasta fără pic de timiditate. Și apoi, ce bun găsești la ele?

EA: La femei? Foarte multe. Dar ce rău?

EL: Se cufundă cu totul în viața casnică, îți cer bani, le place să solicite explicații, te despart de

prieteni… (Mai rar.) Dar cel mai rău dintre toate, nu te lasă să lucrezi.

EA: Se consideră că împreună cu femeile totdeauna este mai vesel, decât fără ele.

EL: Cu cele asemenea dumneavoastră – se prea poate. Dar cu altele… (Tace.) E adevărat, și

ele se plictisesc cu mine. Sunt un om rămas cumva în urmă: îmi place să culeg ciuperci, să

ascult muzica clasică.

EA: V-au dezamăgit două femei și răsfrângeți dezamăgirea asupra tuturor femeilor.

EL: Nu știu cum stau lucrurile cu femeile, dar soțiile sunt toate la fel. Să schimbi pe una cu alta

nu are nici un sens. Eu îmi găsesc bucurie numai în muncă.

EA: În viața dumneavoastră nu toate merg bine, și de aceea munca a devenit un mijloc de beție. Probabil, ar fi trebuit să vă opriți și să reflectați asupra a ceea ce vreți de fapt.

EL: Cu toții ne dorim un singur lucru – fericire.

EA: Doar că nu prea pricepem în ce constă această fericire. Și dacă am ales o cale greșită, atunci cu cât ne străduim mai mult să ajungem la fericire, cu atât ne îndepărtăm de ea. Iată în ce constă nenorocirea.

EL: Da, așa este…

Pauza. Amândoi au căzut pe gânduri. Femeia se apropie de fereastră și privește în întunericul nopții, ducându-și, gânditoare, degetul pe sticla geamului.

EL: Ce ați văzut prin fereastră?

EA: Același lucru: întuneric, lumina palidă a felinarelor, ploaia… Și dansul bezmetic al

crengilor golașe sub muzica vântului. Vântul, doar vântul peste întreaga lume… Așadar, plecați

mâine?

EL: Da.

EA: Când anume?

EL: Dimineața devreme.

EA: Deci, astăzi. Astăzi…

EL: Constat că v-ați întristat cu totul.

EA: Da… Stăm, discutăm, iar dimineața se tot apropie de noi, o dimineață rece, mohorâtă de toamnă.

Bărbatul se apropie de ea. Ea continuă să privească prin geam.

EL: Ce scrieți pe sticlă?

EA: Mai nimic. Numele nostru. ”Serghei plus necunoscuta este egal iubire.”

EL: Dar eu nu cunosc încă numele acestei necunoscute.

EA:

”Cine-i ea și ce-i cu ea,

Doar Cerurilor le e știut,

Însă sufletul e-mpătimit

De ciudata neștiuta”…

(Îl privește.) Sau încă nu-i împătimit?

EL: Această romanță al lui Glinka este foarte frumoasă, dar nici acum nu mi-ați răspuns.

EA: Merită, oare, să îngreunez memoria dumneavoastră cu încă un nume de femeie? Între altele, dacă doriți puteți să mă numiți Henrietta.

EL: De ce Henrietta?

EA: De ce nu?

EL: Chiar vă chemă așa?

EA: Vă  amintiți povestea, care, conform legendei s-a petrecut cu seducătorul Casanova? Cândva el a cucerita inima frumoasei Henrietta, a petrecut cu ea într-un hotel  - vedeți, tot într-un hotel – o noapte minunată, i-a dăruit un inel cu briliant și i-a jurat iubire veșnică. Dimineața, fata a scrijelit cu acest briliant câteva cuvinte pe sticla geamului, a aruncat inelul și a dispărut. (Continuă și ducă degetul pe sticlă.)

EL: Și mai departe?

EA: După mulți ani, curtezanul îmbătrânit poposește întâmplător la același hotel și la aceiași cameră. Apropiindu-se de fereastră, el vede deodată cuvintele scrijelite de diamant: ”Vous oublierez aussi Henriette”. ”O veți uita și pe Henrietta”. Și Casanova a înțeles că a uitat-o într-adevăr de ea, că viața trece, iar el continuă să nu-și găsească astâmpăr, în timp ce următoarea lui iubire ”veșnică” nu durează decât câteva zile… Așa și dumneavoastră – mă veți uita, și încă mai repede decât vor dispărea aceste cuvinte, deși le-am scris numai cu degetul pe o sticlă aburindă.

EL (Deodată o atrage spre sine și o sărută.): Nu, eu nu te voi uita niciodată. Ești o minune…

N-am mai întâlnit asemenea ție… Ești atât de deșteaptă…Deși după câteva ore ne vom

despărți… Va trebui să ne despărțim… Însă eu te voi ține minte multă vreme, foarte mult timp!

EA (Fericită.): În sfârșit, am ajuns s-o văd și pe asta…

EL: Tot timpul am vrut-o. Însă tu nu te dădeai.

EA: Pentru că nu ai vrut așa.

EL: Iar acum e ”așa”?

EA: Acum e așa.

EL: ”Să iubiți!” – răspundeau ele. Da?

EA: Da. Vezi cum trebuia să treci la ”per tu”? Fără nici un fel de bruderșaft.

EL: Am fost un prost.

EA: Și rămâi astfel.

EL: Prin acest ”dumneavoastră” pe care-l foloseai, tu mereu mă puneai la punct.

EA: Pentru că trebuia.

EL: Da, m-am purtat groaznic. Spune-mi, pentru ce te-ai apropiat de mine? Dar cinstit.

EA: Nu ghicești?

EL: Nu.

EA: Doar ți-am explicat deja.

EL: Să nu care cumva să-mi spui de iubire neașteptată și nebună. Nici nu ne cunoșteam.

EA: Știu, ție nu ți-a plăcut. Ca și toți ceilalți bărbați, consideri că asemenea comportament al unei femei nu se cade. Numai că, dacă nu m-aș fi apropiat, nu ne-am fi cunoscut de fel.

EL: Și cum de te-ai hotărât?

EA: Pesemne, pentru că nu sunt foarte fericită.

EL: Și tu?

EA: Și eu. Oare o femeie fericită s-ar încumeta să acosteze în restaurant un bărbat necunoscut?

EL: Iar mie mi s-a părut că tu tot timpul m-ai întărâtat doar.

EA: Într-adevăr, am vrut să pară un joc, întrucât, în fapt, totul era foarte serios. Iar după aceea, prin ironiile și vulgaritățile mele m-am decis să te fac să pleci… Am înțeles că îmi va fi deja greu să te las.

EL: Adevărat?

EA: Adevărat. Și aceasta a început să mă sperie.

EL: Pe mine m-ai atras din primul minut.

EA: O știu. Toți bărbații sunt atrași de toate femeile. Eu însă voiam mai mult. Voiam imposibilul.

EL: Adică?

EA: Oare ce dorește orice femeie? Iubire.

EL: Aproape că ai dobândit-o.

EA: ”Aproape”? Înseamnă că nu am dobândit nimic… Iar dimineața vei pleca…

EL: Să nu ne gândim la dimineața. Spune-mi, de unde ai apărut, respirând parfumuri și valuri

de ceață și înfășurată în atâtea taine?

EA: Nu sunt nici un fel de taine, totul e obișnuit și simplu. Însă eu nu voi povesti nimic. Vreau doar să rămân în amintirea ta ca o necunoscută tainică.

EL: De ce? Eu doar m-am mărturisit ție. Și pentru ce fii stânjenită? Oricum ne vom despărți

peste o oră-două.

EA (Cu voce schimbată.): Cât de simplu o spui…

EL: Dar ne vom despărți realmente.

EA: Și altă variantă nu există?

EL: Dar ce variantă ar mai putea fi? Biletul de avion este cumpărat, acasă mă așteaptă munca…

EA (Îndepărtându-se.): Și tu nu poți amâna plecarea nici măcar pentru o zi, pentru un ceas? Toată viața ta este măsurată și înregistrată până la capăt? Mergi doar pe linie dreaptă? Te temi să faci un pas în dreapta ori în stânga?

EL: Nu mă tem, însă…

EA: Nu, te temi. Ți-e teamă de femei. Ți-e teamă de simțuri. Ți-e teamă, cum te exprimi, de romantism. Spuneai că nu-ți plac cunoștințe facile, dar, de fapt, preferi tocmai cele facile. Liniștite. Ca să nu te tulbure. Să nu-ți schimbe nimic. Chiar dacă nu-ți aduc bucurie, numai să nu-ți provoace neplăceri. Pe bază de rațiune, ca în economie politică. Marfă - bani – marfă. Așternut – bani – așternut. Nici urmă de iubire. Nu-i așa?

EL: ”Iubire, iubire”… Dar după asta?  Iarăși dezamăgire? Iarăși trădare? Iarăși singurătatea?

EA: Care-i diferența, ce va fi după? Important ce-i acum!

EL: Dar înțelegi bine că trebuie să plec…

EA: Nu înțeleg. De ce trebuie? Cui îi ești dator? Ești om ori un mecanism de ceas? Te conduc situațiile sau ești stăpân pe propria soartă?

EL: Nu știu…Nu sunt obișnuit să-mi schimb deciziile așa, deodată… Și apoi, cu ce schimbăm

lucrurile, dacă ne vom despărți cu o zi mai târziu?

EA: Ce se schimbă? Fie ca nimic să nu se schimbe! Fie să avem parte doar de o fugară zi de fericire! (Pune stăpânire pe sine.) De fapt, fă-o cum știi.

EL: Dacă vrei, voi schimba biletul pentru cursa de seară.

EA: Nu cumva îți închipui că te voi îndupleca să rămâi? Și chiar dacă aș fi vrut, tot n-aș fi făcut.

EL: Ce te înfurii atâta. Doar o știam de dinainte.

EA: Mi-e milă de aceea care își știu viitorul dinainte. Mâine, precum astăzi, astăzi precum ieri… Dacă viața este lipsită de neprevăzut, nici nu merită trăită. Iată și cazul tău – nu trăiești, ci exiști. Sufletul ți-e pustiu, e închis cu lacăt. Pleacă unde vrei și când vrei.

EL (Încearcă s-o îmbrățișeze.): Nu te supăra…

EA (Îi respinge brusc îmbrățișarea.): Încetează. Nu poți îmbrățișa o femeie, gândindu-te la avion. Mai bine să ne despărțim, și cu cât mai repede o facem, cu atât mai bine.

Pauză lungă.

EL: Ei, ce să facem, trebuie s-o hotărâm. Îmi va fi greu să mă despart, fără să aflu ceva despre

tine.

EA (După o pauză lungă.): Dacă ții să nu-ți fie greu să te desparți, atunci îți voi povesti despre mine. Ți-am promis să nu te plictisesc și îmi voi ține promisiunea.

EL: Pe tine nu te cheamă Henrietta?

EA: Desigur, nu.

EL: Dar cum?

EA: Ei, dacă nu-ți place Henrietta, numește-mă ”Juana”

EL: Din ce în ce mai complicat. Ce fantazii poți avea?

EA: Așa mă porecleau la școală. ”Donna Juana”

EL: De ce?

EA: Am fost o fată cu gust pentru lectură și romantică. Din tinerețe l-am adorat pe don Juan. Am crezut că bărbații asemenea lui - viteji, generoși, frumoși, cutezători, - există și astăzi. Am sperat să-l întâlnesc sau mă va întâlni el pe mine. Datorită lui am dorit să fiu educată, deșteaptă, citită… Am mers până acolo încât am fost admisă la facultatea filologică doar pentru a putea să citesc în original despre eroul meu preferat. Am susținut examenul de absolvire pe tema legată de Don Juan.

EL: Aha, înseamnă că ești filologă.

EA: Îmi închipuiam cu va veni, minunat și curajos, să mă cucerească, punând la bătaie întregul său arsenal de grație și elocință…

EL: Iar tu, firește, vei fi inaccesibilă?

EA: Nu, dimpotrivă – visam că mă va cuceri, iar eu mă voi da lui cu toată pasiune. Că și el mă va iubi, că nu mă va părăsi niciodată. Ca și toate celelalte, visam să fiu ultima femeie din viața lui don Juan… O idioată, îndopată de literatură.

EL: Și în prezent ești îndopată de literatură.

EA: Da. Dar nu mai sunt idioata de atunci.

EL: Ei, și ți-ai întâlnit eroul?

EA: L-am întâlnit… Nici inteligența, nici erudiția n-au salvat-o pe tânăra, exaltata prostuța de scurta, însă deplină orbire. Încă înainte de a mă fi părăsit, am înțeles că el este un afemeiat înfumurat, drăgălaș și destul de prost – și nimic mai mult. Pe lista lui de don Juan am fost a cincizeci și una. Și se lăuda că nu se va lăsa până nu ajunge la a suta cucerire.

EL: Și cum ai suportat toate acestea?

EA: L-am răzbunat.

EL: Cum?

EA (Tace.): Nu știu, dacă trebuie să-ți povestesc.

EL: Dă-i drumul, dacă tot ai început.

EA: Numai că, în curând ne vom despărți… Chiar ne vom despărți?

EL: Da, desigur. (Pauza.) De ce ai tăcut?

EA (Schimbare de ton.): Ascultă, dacă te interesează. Am decis să devin eu însămi un don Juan. Mai bine zis o donna Juana. El seducea femei, iar eu am hotărât să cuceresc bărbați. Un număr cât se poate de mare de bărbați. Din moment ce bărbații de acest gen sunt considerați eroi, atunci de ce n-ar deveni și femeile eroine?

EL (Se întunecă la chip, se îndepărtează de femeie.): Și ai reușit?

EA: În general, da.

EL: Ciudată răzbunare.

EA: Se prea poate.

EL: Și imbecilă. Căci acela care te-a părăsit nici nu a aflat. Și chiar dacă ar fi aflat, nu-i

rămânea decât să scuipe.

EA: Cum aș face și eu asupra lui.

EL: Și câți bărbați sunt pe lista ta?

EA: Destui. Și cel mai important, din acel moment i-am părăsit eu pe ei, nu ei pe mine.

EL: Firește, ți-a trebuit multă strădanie ca să-ți depășești idolul.

EA: Nu, nu chiar. Lui Don Juan i-au trebuit eforturi considerabile pentru a cuceri femei, căci ele se împotriveau. Iar împotrivirea se datora faptului că așa se cădea. Pe când bărbații nici nu se gândesc să se împotrivească. Tu le propui, iar ei cad de acord de îndată. Între altele, se și consideră în treaba asta niște învingători. Te apucă lehamitea. De aceea am hotărât să-i înving în alt mod.

EL: Adică?

EA: În nici un caz cum îți închipui. Lui Don Juan i-a fost suficient să petreacă o noapte cu o femeie, pentru ca acest fapt să fie considerat o victorie. Iar pentru mine, a mă da unui bărbat nu constituie o victorie asupra bărbatului, ci înfrângere. Or, eu vreau să înving. Eu trebuie cu adevărat să-l cuceresc, iubindu-mă pe mine. Iar acest lucru este cu mult mai dificil.

EL: Chier și unei femei precum ești tu?

EA: Greutatea principală rezidă în aceea că bărbaților le este permisă inițiativa, iar mie, după cum ai explicat, nu-mi este permisă. Și mi-a trebuit să neglijez conveniențele și să încep de una singură. S-a dovedit a fi o treabă foarte simplă.

EL: După opinia ta, cum sunt iubiți bărbații?

EA: În general, la fel ca și bărbații. Prin lingușire. Brutal vorbind, direct în ochi. Aproape ca la Hugo:

”Întrebat-au ele, cum s-atragă pe cei frumoși,

Prin care farmece, ca drept răspuns la astfel de voci

Să ne pice drept în brațe?

        (Face pauză.)

Lăudați-i, - răspundeau ei”.

EL: Și schema această dă rezultate?

EA: Cu precizie. Adevărat, există o diferență. Dacă un bărbat cucerește o femeie prin jurăminte privind iubire eternă, în cazul femeii, aceasta trebuie să promită fără a se lega de veșnicie. Acest fapt îi sperie pe bărbați. Nu, doar pentru o singură noapte. Pentru o oră. Și ești liber. Nu ești legat. N-ai nicio obligație. Poți să dispari, să pleci ori zbori unde vrei și când vrei

EL (Rece.): Interesant mod de a vedea lucrurile.

EA: Acest fapt este într-atât de cunoscut, încât este plictisitor deja.

EL: Ai încercat și pe mine să mă îmbrobodești în același fel?

EA (Provocator.): Dar tu prin ce diferi de ceilalți? Apropos, n-a sosit vremea pentru avionul tău?

EL: Ai multă minte, ai multă fiere, dar puțină inimă.

EA: Se vede că o asemenea caracterizare este dată de un biolog.

Pauza.

EL: Mă rog, eu trebuie să plec.

EA: Nu-i prea devreme?

EL: Îmi aștept avionul la aeroport. Oricum, astăzi nu mai pot dormi. (Își ia servieta, își pune

cravata, aparatul de bărbierit și alte câteva lucruri mărunte înăuntru.)

EA: Chiar vei pleca așa? Fără nici un fel de remușcări?

EL: Chiar voi pleca așa.

Pauza.

EL: Să admitem că voi rămâne și vom face sex împreună. Este posibil, să-mi placă mult, chiar

foarte mult. Pot admite chiar că-mi va apărea pentru tine ceva mai mult decât simplă simpatie.

După care vei râde, îți scoți caiețelul, vei face un înscris în el și vei spune: ”Gata. Ești trecut pe

listă. Numărul o sută. Poți pleca”. Nu-i așa?

Femeia tace.

EL: Nu, nu-mi schimb planurile mele. Te mândrești prin aceea că tu ești acea care părăsește.

Iată că de data aceasta tu vei fi cea părăsită.

EA: Nu-i nimic, o voi suporta. Am trecut deja prin asta. Iar noi doi nu ne părăsim. Noi pur și simplu ne despărțim, fără să fi putut să ne întâlnim.

EL: Cu atât mai bine. (Bărbatul închide servieta, face câțiva pași spre ieșire, însă se oprește.)

Aș dori doar să te întreb… De unde, totuși, ți-e cunoscut despre ce am vorbit la conferință?

EA: Este singurul lucru care te preocupă acum?

EL: Nu, oricum… Nu vrei, nu spune.

EA: Am lucrat acolo ca traducătoarea sincron. Când ți-ai citit referatul, îl traduceam imediat în limba franceză, iar când francezii ori spaniolii își citeau referatele lor eu le traduceam în limba rusă.

EL: Iată de ce mi-e cunoscută vocea ta!

EA: Într-adevăr, ai auzit-o în cască. Vezi, cât e de simplu.

EL: Numai că o traducere sincronă și încă a unor texte speciale necesită o calificare foarte

înaltă.

EA: Da. Și sunt foarte bine plătită pentru asta. Te-ai interesat cât și cum îmi câștig existența. Acum știi. Fiindcă veni vorba, referatul tău mi-a plăcut foarte mult.

EL: Măcar ai înțeles câte ceva din el?

EA: Închipuie-ți. La universitate am studiat și psihologia, așa că mi-a fost destul de interesant să te ascult. Nu întâmplător ai mii de trimiteri pe Internet.

EL: Observ că te-ai pregătit bine.

EA: „Cunoaște-te pe sine și cunoaște-ți inamicul și vei fi învingător în sute de bătălii”. Este un aforism chinezesc. Însă eu nu am învins.

EL: Dar ai vrut?

EA (Sinceră.): Foarte. Toată seara m-am temut că în orice moment te vei ridica și vei pleca, de aceea am căutat să te rețin prin diferite mijloace. Măcar încă câteva minute, măcar încă un minut… Iată de ce mă prefăceam când în prostituată, când în femeie cumsecade, fiind când rafinată, când vulgară, aprinzându-ți curiozitatea, te ademeneam, cochetam, făceam pe interesanta – doar să nu pleci. Doar să nu pleci…

EL (Tace.): Așa-i, cunoștința noastră nu s-a dovedit dintre cele facile. Ai avut dreptate. (Ia

cheia.) Să mergem.

EA (Nu se mișcă din locul ei.): Și totuși pleci?

EL: Și tu vei pleca. (Ține cheia în mână.) Trebuie să închid ușa.

EA: Vrei să mă gonești în ploaia de afară?

EL: Tu nu trebuie să rămâi aici. Trebuie să înapoiez cheia.

EA: Du-te.

EL: Și tu?

EA: Nu te preocupa de mine. Mă voi aranja nițel aici și plec, închizând ușa după mine.

EL: Și unde vei sta toată noaptea?

EA: Te îngrijorează chestia asta? Stau în camera vecină, doar că tu nu m-ai observat Iar eu atât doream să vorbești cu mine!

EL: Am fost alături în toate cele patru zile?

EA: Da. Acum confruntarea s-a terminat, iar mâine seara voi pleca și eu. De fapt, chiar astăzi.

EL: Atunci… (Șovăind.) Și apoi, bine… La revedere.

EA: Stai!

EL (Se oprește.): Ce mai e?

EA (Pe un ton degajat.): Nimic deosebit. Pur și simplu vreau să-ți spun acum de despărțire o anecdotă. Dacă tot ne distrăm, atunci să ne distrăm până la capăt. Ascultă. Un bărbat, istovit și palid, vine la un doctor și-i spune: ”Doctore, în fiecare noapte mă chinuie același vis de coșmar: o voce îmi repetă la nesfârșit ceva pe franțuzește, pesemne, ceva foarte important. Mă străduiesc să înțeleg, dar nu pot. Acest fapt îmi produce asemenea neliniște, încât mă trezesc și nu mai pot să adorm”. –”Dar dumneata înțelegi franțuzește?”-întreabă doctorul. –”Tocmai aici e problema, că nu înțeleg”- răspunde pacientul. –”Singurul lucru pe care vi-l pot sugera, - spune doctorul - este să învățați limba franceză. Atunci veți înțelege ce vă spune vocea aceea și, probabil, vă veți liniști”.

EL: Cred că trebuie să plec.

EA: Acum termin. Trec vreo două luni de atunci și doctorul îl întâlnește pe stradă pe pacientul lui, care arăta vesel, îmbujorat și sănătos. –”Ei, ați învățat franceza?”-întreabă doctorul. –”Nu, dorm cu traducătoarea”.

EL: Și pentru ce mi-ați povestit-o? Poate pentru a mă tachina din nou?

EA (Ironic.): Pentru a afla că ai scăpat o rară ocazie de a te izbăvi de depresie. (Cu voce dură.) Iar acum pleacă, pleacă cât mai repede. Am obosit foarte mult.

Bărbatul merge încet spre ieșire și se oprește în pragul ușii.

EL: Probabil, nu ne vom întâlni vreodată. Altfel nu se poate… Tu trebuie să mă înțelegi…

Femeia nu răspunde.

EL: Adio. (Iese.)

Femeia, rămasă singură, stă mult timp nemișcată. Apoi stinge încet amândouă lumânările – la început una, după care și cealaltă. Prin fereastră pătrunde prima lumină a dimineții mohorâte de toamnă. Ea se ridică, se așază, iar se ridică, apoi, cu mișcări mașinale, adună totul de pe masă. În ușă apare Bărbatul.

EL: Sunt iarăși eu.

EA (Nu își revine deodată din gândurile sale, pe un ton îndepărtat): Ați uitat ceva?

EL: Da. Ba nu. Spune-mi, tot ce mi-ai spus despre tine ai născocit?

EA: Și dacă este adevărat?

EL: Ai dreptate, nu are nicio importanță. Știi, de cum am ieșit, am înțeles deodată definitiv…

Dacă voi scăpa această împrejurare, voi regreta toată viața. Ai in tine ceva… Îmi e greu să

explic…

EA: Nu vă mai înțeleg.

EL: Eu însumi numai înțeleg. N-am mai trecut, n-am mai trecut prin asta niciodată. Și eram

convins că nici nu voi mai trece… De aceea m-am și speriat. Noi doi suntem precum fluturii în

lumina flăcării… Deși știm că toate acestea se pot termina. Dar acum mi-e tot una… În lumina

flăcării, prin urmare – în lumina flăcării.

EA (Cu voce blândă.): Liniștește-te. Așază-te.

El se așază.

EA: Iar acum, spune-mi, pentru ce te-ai întors totuși?

EL: Tu n-ai înțeles? (Zâmbind, ia în mână sticla cu vin.) Doar n-am terminat încă sticla cu

șampanie.

 

SFÂRȘIT

 

 

 

EPILOGUL AUTORULUI

Sunt anumite stereotipuri în relațiile dintre femei și bărbați, care cu greu se pot explica

logic. De ce un bărbat poate să facă curte unei femei și chiar s-o dobândească, iar pentru

femei asemenea comportament este considerat cu totul neadecvat? Pentru care motiv un

bărbat, care avusese zeci de femei, în cel mai rău caz poate fi numit cu amabilitate un afemeiat,

iar o femeie, cu aceiași listă de experiențe, va fi socotită destrăbălată și imorală? Nu

contravine, oare, monogamia naturii biologice a bărbatului? Nu apare contradicția dintre existența biologică a bărbatului și comportamentul acestuia, prins în mrejele normelor sociale, drept izvorul nevrozelor și catastrofelor personale?

Acestea și alte asemenea reflexii (care răsună plictisitor) au servit ca punct de plecare la crearea piesei ”Cunoștința facilă”. Stilul piesei (nu doar conținutul, ci stilul anume) a fost ales accentuat polemic. În zilele noastre, când piesele au început a fi scrise într-o limbă neglijentă, chipurile într-un idiom ”contemporan” de tractir, când au început să uite că drama  nu e formată din texte mizerabile pseudo-vorbite, ci Literatura, când personaje gânditoare apar tot mai rar pe scenă, când mulți actori pronunță uneori cu mare greutate replicile, iar cu și mai mare greutate să le și înțeleagă, deși acestea se ridică cu puțin peste dialogurile din viața de fiece zi, când grosolănia și trivialitatea sunt considerate drept indicii apropierii piesei de viață, trebuie ridicat în mod conștient dialogul din literatură și raporturile intelectuale asupra discuției cotidiene. Nu trebuie să uităm că limba dramei este o limbă artistică, nu este o limbă vorbită, ci doar imitarea ei, iar imitația această constituie una (nici măcar principală) din sarcinile care stau în fața dialogului dramatic.

”Cunoștința facilă” este scrisă într-un ”stil înalt”, este un duel verbal dintre oameni deștepți și bine educați, cunoscători de versuri, muzică, filozofie, însă acest duel nu este nicidecum unul academic; el este viu, încordat, care schimbă caracterul personajelor, le decide destinul.

Spectacolele cu această piesă se bucură de mare succes.

 

 


1)        Versuri de B.Sluțskiy